Papa răspunde problemelor Bisericii Catolice din Olanda
12.03.2004, Vatican (Catholica) - Papa Ioan Paul al II-lea i-a primit astăzi pe Episcopii din Olanda care şi-au încheiat vizita „ad limina”, şi le-a vorbit despre problemele pe care ei le-au subliniat în rapoartele lor cincinale trimise anterior: secularizarea, proclamarea Evangheliei şi mărturisirea lui Cristos, procesul de actualizare pornit în Biserica din Olanda şi criza de vocaţii. Episcopii au celebrat recent 150 de ani de la refacerea Ierarhiei episcopale în Olanda.
„Ţara voastră a experimentat în ultimii 30 de ani un foarte intens fenomen de secularizare, care s-a răspândit şi în viaţa Bisericii Catolice şi care continuă din păcate să marcheze societatea olandeză”, a spus Sfântul Părinte, cu referire la gravul declin al numărului de credincioşi. El a amintit că a convocat un sinod special în Roma în 1980, pentru Episcopii din Olanda, tocmai pentru această problemă, a scăderii numărului de credincioşi.
Sfântul Părinte a subliniat necesitatea ca familiile, parohiile şi şcolile catolice să „proclame Evanghelia speranţei” permanent şi pretutindeni, să anunţe „Vestea Bună a iubirii lui Cristos, în special tinerilor […] care trăiesc într-o societate marcată de relativism moral şi de pluralism religios”. „Să fiţi mărturisitori ai lui Cristos prin cuvinte şi fapte”, a continuat Papa, „este o responsabilitate comună tuturor botezaţilor.” Există şi un aspect îmbucurător: „redescoperirea Euharistiei duminicale ca fundament şi inimă a vieţii creştine”.
Papa s-a referit apoi la procesul de actualizare (aggiornamento) asumat de Episcopii catolici, pe care i-a îndemnat să aibă grijă să nu limiteze acest proces la o restructurare formală, ci să îl transforme într-o ocazie de redescoperire a rolului esenţial al parohiei şi a misiunii credincioşilor care o formează, pentru o mai bună mobilizare a tuturor pentru proclamarea Evangheliei”. Sfântul Părinte a vorbit apoi despre grava criză de vocaţii, atât la preoţie cât şi la viaţa consacrată, afirmând că crearea de medii în care vocaţiile să înflorească trebuie să fie pentru Episcopi „o misiune de prioritate absolută”. El a spus că există parohii ce primesc preoţi din alte parohii, sau chiar din alte continente, prezenţi în Olanda la studii, ceea ce este bine „dar ştim bine că fiecare Biserică trebuie să îşi încurajeze propriile vocaţii”.
În încheiere, Sfântul Părinte, notând remarca Episcopilor despre „noua sete de spiritualitate” din ţara lor, a spus că speră ca toţi din Biserică, „în special laicii, să îşi facă o misiune proprie din a-şi mărturisi credinţa, aducând lumina Evangheliei în toate sectoarele societăţii. Fie ca ei să arate măreţia şi frumuseţea căsătoriei, […] demnitatea inalienabilă a fiecărei persoane umane în toate realităţile, […] şi ca mărturisirea valorilor creştine să contribuie la întărirea Europei de astăzi.”
