Meditaţii pentru Calea Crucii: Colosseum şi ProFamilia
30.03.2004, Bucureşti (Catholica) - 14 preoţi şi Episcopi, din ţară şi din diaspora, au scris câte o meditaţie pornind de la câte o staţiune a Căii Crucii. Textele au fost scrise cu gândul la familii, fiind solicitate de situl ProFamilia.ro. Ele sunt publicate pe situl familiilor, câte o meditaţie pe zi, începând de vinerea trecută şi exceptând duminicile. Astfel, ultima staţiune va fi publicată şi trimisă abonaţilor ProFamilia chiar în Sâmbăta Mare. Este pentru prima oară când se desfăşoară la noi un astfel de proiect, cu implicarea atâtor Dieceze şi Eparhii.
Dar ideea nu este câtuşi de puţin originală. An de an, Sfântul Părinte solicită unei persoane sau unui grup de persoane să scrie meditaţiile pentru Calea Crucii pe care o celebrează la Colosseum. În Vinerea Mare din acest an, meditaţiile pentru staţiunile Căii Crucii sunt scrise de un călugăr belgian, pr. Andrè Louf, născut în Leuven în 1929, cu numele de botez Jacque. El a intrat în mănăstirea trapistă a Sfintei Fecioare din Mont-des-Cats, Franţa, în 1945. Este o figură majoră în reînnoirea post-conciliară a ordinului trapist, şi autorul multor lucrări de teologie şi rugăciune. Pr. Louf a fost abate la Mont-des-Cats timp de 35 de ani. În prezent s-a retras într-o mănăstire din sudul Franţei, unde îşi petrece timpul în rugăciune şi studiu.
Papa Ioan Paul al II-lea şi-a făcut un obicei din a cere diferitor scriitori să compună meditaţiile pentru Calea Crucii. În 1986, i-a cerut scriitorului francez Andre Frossard să scrie textul; în 1994 a fost rândul Patriarhului ortodox de Constantinopol, Bartolomeu I; în 1997 le-a scris capul apostolic armean Karekin I; în anul 2002 Papa a făcut un alt gest neobişnuit cerându-le jurnaliştilor corespondenţi pentru Vatican să ofere meditaţiile lor.
