Duminica Floriilor – Ziua Tinerilor
02.04.2004, Iaşi (Catholica) - Duminică, 4 aprilie, şi în Biserica Catolică (Romano-Catolică şi Greco-Catolică) se celebrează Duminica Floriilor. Se aminteşte intrarea Domnului în Ierusalim şi se marchează începutul Săptămânii Mari. În această duminică este şi Ziua Mondială a Tinerilor (a XIX-a).
În Duminica Floriilor, în fiecare parohie catolică vor fi întâlniri şi rugăciuni speciale cu tinerii. Aceştia se vor întâlni sub semnul mesajului Sfântului Părinte cu tema: „Vrem să-l vedem pe Isus„ (In 12,21). Ca pregătire, în diverse parohii au fost cateheze, întâlniri şi rugăciuni speciale.
La Iaşi, tinerii, cu ramuri în mâini, vor porni duminică, 4 aprilie, la ora 15.30-16.00 în procesiune de la catedrala „Adormirea Maicii Domnului„, biserica „Sfânta Tereza a Pruncului Isus„ şi Parohia Tomeşti către biserica „Sfântul Anton„. Vor merge pe jos între 3 şi 4 km. Împreună cu ei vor merge preoţii din comunităţile respective. PS Petru Gherghel şi PS Aurel Percă vor însoţi grupul de tineri de la catedrală.
Ecoul entuziasmului cu care evreii l-au întâmpinat pe Cristos în Duminica Floriilor va răsuna în Iaşi şi în celelalte parohii prin cântările tinerilor. La sfânta Liturghie, care va începe la ora 17.00 în biserica „Sfântul Anton„, PS Petru Gherghel va avea un mesaj special, invitându-i pe tineri să-l „să-l găsească împreună pe Isus, să-l admire împreună cu Maria, mama care ni-l arată pe fiul ei, împreună cu apostolii, mai ales cu apostolul cel tânăr, sfântul Ioan, şi împreună cu mărturisitorii credinţei noastre, într-un chip special cu episcopul martir Anton Durcovici„. Lecturile din Sfânta Scriptură vor fi proclamate de tineri, iar patima după sfântul Luca va fi citită pe roluri.
Duminica Floriilor va fi şi o pregătire pentru Ziua Diecezană a Tinerilor, când la Iaşi, duminică, 2 mai, sunt aşteptaţi mii de tineri din întreaga Moldovă.
Liturghia va fi prezidată de PS petru Gherghel, episcop de Iaşi. Crucea tinerilor, preluată anul trecut de la Barticeşti, localitatea unde s-a desfăşurat precedenta Zi a Tineretului, va fi dusă de către tinerii din Iaşi în procesiune şi va fi predată la finalul Liturghiei tinerilor din localitatea în care se va desfăşura anul viitor următoarea Zi a Tineretului. Câte un tânăr din fiecare parohie din cele prezente va sta în faţa altarului.
Tinerii au meditat şi o vor mai face în parohiile sau în asociaţiile din care fac parte la mărturia pe care trebuie s-o dea pentru Cristos. Mulţi s-au oprit la cuvintele Sfântului Părinte: „Sute de mii de tineri s-au rugat în jurul crucii. Aşezând la picioarele ei poverile care îi apăsau, au descoperit că sunt iubiţi de Dumnezeu şi mulţi dintre ei au aflat şi forţa de a-şi schimba viaţa„.
Cântarea, rugăciunea şi bucuria îi uneşte pe tineri între ei, în jurul aceleiaşi persoane căreia îi este dedicate toate întâlnirile: Isus Cristos.
anunţ trimis de pr. Cornel Cadar
