Mesaj cu ocazia Solemnităţii Învierii Domnului: PS Martin Roos
02.04.2004, Timişoara (Catholica) - În Mesajul său cu ocazia Solemnităţii Învierii Domnului din acest an, PS Martin Roos, Episcop romano-catolic de Timişoara, subliniază: „Zilele pascale pentru a căror celebrare ne-am pregătit în săptămânile trecute, se află în acest an, mai mult ca altădată, sub semnul adevăratei unităţi creştine. Ceea ce nu s-a reuşit a se realiza prin strădanii şi demersuri omeneşti, iată că ne este oferit în acest an de ritmul şi cursul calendarului – cel iulian şi cel gregorian – astfel încât, în perioada 8-11 aprilie 2004, creştinii de pe întregul glob pământesc sărbătoresc moartea şi învierea Domnului nostru Isus Cristos.”
Tema centrală a mesajului este aşadar unitatea Bisericii, al cărei simbol a fost considerată, încă din timpul părinţilor apostolici, „tunica fără cusătură, ţesută dintr-o bucată, de sus până jos ” (Ioan 19,23), trasă la sorţi de către soldaţii care nu voiau să o rupă. „Faţă de această unitate a ucenicilor, noi putem mărturisi suferinţa, ca parte a vieţii creştinilor de astăzi, în aspiraţiile îndreptate spre unitatea Bisericii. Cu atât mai mult avem motiv de bucurie, pentru că în acest an şi peste puţin timp din nou, toţi creştinii putem sărbători împreună misterele pascale: patimile, moartea pe cruce şi învierea din morţi a Domnului Isus.”
Remarcând frumuseţea şi profunzimea celebrărilor liturgice din perioada pascală, atât în Biserica apuseană cât şi cea răsăriteană, Episcopul spune: „doresc să adresez şi eu la rându-mi o chemare şi totodată, să încurajez pe toţi fraţii şi toate surorile, care după ce au parcurs timpul sfânt al pregătirii, să se dedice cu toată generozitatea sufletului pătrunderii misterelor pascale. Să ne lăsăm pătrunşi cu toţii – în familiile noastre, în comunităţile din care facem parte – de cuvintele şi sensul rugăciunii invocate de noi în acest timp atât de des: `Te adorăm Doamne Isuse Cristoase şi Te preamărim; pentru că prin Sfânta Ta Cruce ai răscumpărat lumea!`”
