Programul vineri: spovadă şi Calea Crucii
10.04.2004, Vatican (Catholica) - Ca în fiecare Vinere Mare, Papa Ioan Paul al II-lea a spovedit câteva persoane în Bazilica San Pietro. Cele 11 persoane au fost majoritatea europeni, aleşi din cei care au cerut prin poştă aceasta în ultimul an. Seara, Papa Ioan Paul al II-lea a condus Calea Crucii la Colosseumul din Roma. Dacă până acum câţiva ani Papa purta crucea, obiceiul s-a schimbat şi sunt invitate diverse persoane, laici, clerici, persoane consacrate, care poartă crucea între staţiuni. Papa a preluat crucea la ultima staţiune, stând pe scaunul special amenajat pentru această celebrare. După Calea Crucii, Papa a rostit un scurt discurs.
1. Venit hora! A sosit ceasul! Ceasul Fiului omului. Ca în fiecare an, parcurgem în faţa Colosseumului roman Calea Crucii lui Cristos, şi participăm la ceasul în care se împlineşte opera Răscumpărării. Venit hora crucis! „Îi venise ceasul să treacă din lumea aceasta la Tatăl” (Io 13,1). Ceasul suferinţei agonizante a Fiului lui Dumnezeu, o suferinţă care, după trecerea atâtor secole, continuă să ne impresioneze profund şi să ne interpeleze. Fiul lui Dumnezeu a ajuns la acest ceas (cf Io 12,27) tocmai pentru a-şi da viaţa pentru fraţii săi. Este ceasul ofertei – ceasul revelării iubirii infinite.
2. Venit hora gloriae! „A venit ceasul ca Fiul Omului să fie glorificat” (Io 12,23). Iată ceasul în care nouă, bărbaţi şi femei din toate timpurile, ni s-a făcut darul iubirii mai puternice ca moartea. Stăm sub crucea pe care este răstignit Fiul lui Dumnezeu, pentru ca cu puterea pe care Tatăl i-a dat-o asupra fiecărei fiinţe umane El să dea viaţa eternă tuturor celor care i-au fost încredinţaţi (cf Io 17,2). Nu se cuvine aşadar ca în acest ceas să dăm mărire lui Dumnezeu Tatăl, „care pe însuşi Fiul său nu l-a cruţat, ci l-a dat morţii, pentru noi toţi” (Rom 8,32)? Nu este oare timpul pentru a-l slăvi Fiului care „s-a smerit pe sine, ascultător făcându-se până la moarte, şi încă moarte pe cruce” (Fil 2,7)? Cum să nu dăm mărire Spiritului Celui care l-a înviat pe Cristos din morţi, Spirit care locuieşte acum în noi pentru da viaţă şi trupurilor noastre muritoare (cf Rom 8,11)?
3. Acest ceas al Fiului omului, pe care îl trăim în Vinerea Mare, să rămână în minţile şi în inimile noastre ca ceasul iubirii şi al gloriei. Misterul Căii Crucii a Fiului lui Dumnezeu să fie pentru toţi un izvor nesecat de speranţă. Să mângâie şi să ne întărească atunci când va sosi şi pentru noi ceasul. Venit hora redemptionis. Glorificemus Redemptorem! Amin.