Rugăciunea Angelus înlocuită de Regina Caeli
13.04.2004, Vatican (Catholica) - Ieri, la ora 12, Sfântul Părinte a apărut în fereastra apartamentului său din Palatul Apostolic din Vatican pentru a recita rugăciunea Regina Caeli cu credincioşii şi cu pelerinii veniţi în Piaţa San Pietro. Iată cuvintele rostite de către Papa Ioan Paul al II-lea.
1. „Regina caeli laetare, alleluja!” Tradiţionala rugăciune Angelus se înlocuieşte în timpul pascal cu cântul „Regina caeli”, care exprimă bucuria Mariei pentru învierea Fiului ei divin. Maria devine astfel model pentru comunitatea creştină, care se bucură pentru Paştile Domnului ei, izvor de autentică bucurie pentru toţi credincioşii. Cristos Înviat este de fapt sursa şi raţiunea ultimă al acestei bucurii spirituale, ce nu poate fi umbrită şi nici diminuată de ceva. Liturgia Octavei Paştilor repetă constant: „Cristos a înviat după cum a promis”. Astfel proclamăm şi în rugăciunea „Regina caeli”, rugăciune atât de dragă pietăţii populare.
Conştientă de acest eveniment salvific, care a schimbat cursul istoriei, Biserica se alătură celei care a trăit mai de aproape patimile, moartea şi învierea lui Isus. Şi ei îi cere să îi susţină credinţa: „Ora pro nobis Deum – Roagă-te pentru noi la Domnul”.
2. Iubiţi fraţi şi surori! În această zi de luni, prelungire a zilei Paştilor, fiecare dintre noi se opreşte lângă mormântul gol pentru a medita la minunea cea mare a învierii lui Cristos. Fecioara Maria, martor tăcut al acestui mister, să ne întărească în adeziunea personală la Cel care a murit şi a înviat pentru mântuirea tuturor oamenilor. Să ne fie învăţătoare şi îndrumătoare în credinţă; să ne susţină în momentele de îndoială şi de ispite; să obţină pentru noi acea linişte interioară pe care nici o teamă nu o poate tulbura, deoarece se înrădăcinează în certitudinea că Cristos a înviat cu adevărat.
Cu conştiinţa acestui fapt, reînnoiesc tuturor urările mele cu ocazia Sfintelor Paşti, încredinţând în acelaşi timp Mamei lui Isus răstignit şi înviat aşteptările şi speranţele, precum şi grijile şi temerile întregii lumi.
