Concert de muzică bizantină în Catedrala Mitropolitană din Iaşi
06.05.2004, Iaşi (Catholica) - Marţi a avut loc la Catedrala Mitropolitană din Iaşi tradiţionalul concert de muzică bizantină. Au participat 16 formaţii corale din întreaga ţară. După cum aflăm de la Radio Trinitas, acest eveniment s-a încadrat în cel de-al XI-lea Congres Internaţional de Muzică Bizantină, început luni şi încheiat astăzi. Evenimentul a fost organizat de Centrul de Studii Bizantine din Iaşi. Din programul acestei manifestari au făcut parte comunicări ştiinţifice, o lecţie deschisă, o conferinţă adresată publicului din mediul universitar şi concert amintit. Printre invitaţii din ţară s-au numărat prof. Dragoş Alexandrescu din Bucureşti, prof. Vasile Grajdian din Sibiu şi prof. Vasile Vasile din Bucureşti. Participanţii din străinătate au venit din Cremona, Atena, Poltava, Tesalonic, Liov, Paris şi Strasbourg. Lucrările simpozionului vor fi publicate în revista „Acta Musicae Byzantinae”.
În deschiderea concertului, IPS Mitropolit Daniel a binecuvântat pe organizatori şi pe participanţii la acest eveniment, şi a vorbit despre receptarea artei bizantine în occident: „Icoana bizantină concentrează în ea nu numai reflecţie teologică ci şi sensibilitate artistică sacră. Deodată însă cu redescoperirea icoanei bizantine, pentru care s-au scris zeci de cărţi în Occident mai ales de către romano-catolici, anglicani şi protestanţi, redescoperind importanţa icoanei, alături de icoana bizantină, sau de iconografia bizantină în general, începe să fie redescoperită profunzimea, bogăţia şi frumuseţea muzicii bizantine.”
Prof. Gabriela Ocneanu a făcut o scurtă prezentare a ediţiilor trecute a concertelor de muzică bizantină: „Au intrat de acum de mai bine de un deceniu în datinile Iaşiului concertele anuale religioase de muzica bizantină. Ele întregesc simpozioanele noastre naţionale şi internaţionale, care reunesc oameni de ştiinţă din ţară şi de peste hotare, ce se apleacă cu dragoste şi pricepere asupra artei muzicii închinată lui Dumnezeu, păstrată în vechi manuscrise şi tipărituri din ţară sau din afara ei. Dar pentru ca cercetarea să nu rămână doar literă moartă şi neroditoare, se adună la Iaşi, sub cupola Sfintei noastre Mitropolii, cu îngăduinţa IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, cete de tineri clerici şi laici, al căror număr creşte an de an, spre bucuria noastră a tuturor, şi spre slava lui Dumnezeu, Căruia Îi înalţă măiestrite cântări din tradiţia multiseculară a Bisericii noastre.”
