Delegaţii din Europa răsăriteană în sărbătoarea „Părinţilor Fondatori”
25.05.2004, Vatican (Catholica) - Papa Ioan Paul al II-lea a primit luni 24 mai, două delegaţii din Macedonia şi Bulgaria, amândouă venite pentru a vizita Roma cu ocazia sărbătorii Ss. Ciril şi Metodiu, „Părinţii Fondatori” ai Europei Răsăritene. Papa a salutat delegaţia macedoniană, şi a remarcat „omagiul tradiţional şi plin de afecţiune pe care îl aduceţi Ss. Ciril şi Metodiu, Apostoli ai popoarelor slave, a căror amintire este păstrată în venerabila Bazilică Sf. Clement”. Sfântul Părinte a subliniat de asemenea faptul că Macedonia „şi-a reafirmat în mod înţelept angajamentul de a urma calea păcii şi a reconcilierii. „Privirea voastră se îndreaptă în mod legitim spre Europa. Sper cu adevărat ca dorinţele voastre să fie luate în considerare şi ca cetăţenii republicii voastre să fie într-o zi membri de drept ai unei Europe unite.”
Vorbind în franceză delegaţiei bulgare, Pontiful a spus: „Ţara voastră şi-a redescoperit locul pe scena internaţională şi urmează această cale a libertăţii şi a democraţiei, căutând astfel să consolideze armonia în cadrul naţiunii. Este implicată într-un efort plin de răbdare de a se integra în mod durabil în instituţiile Uniunii Europene. Cu privire la aceasta, sper ca Bulgaria să îşi poată împlini aspiraţiile ei legitime aducând „propria sa contribuţie la construirea Europei”.
