Migraţia este o oportunitate pentru evanghelizare şi ecumenism
01.06.2004, Vatican (Catholica) - Migraţia la nivel global este o oportunitate pentru evanghelizare, ecumenism şi dialogul intereligios. Cheia pentru atingerea acestui obiectiv este a învăţa adevărata semnificaţie a dialogului, a declarat adunarea plenară a Consiliului Pontifical pentru Pastorala Migranţilor şi Itineranţilor, desfăşurată în perioada 17-19 mai 2004. Concluziile adunării au fost strânse într-un document final publicat sâmbătă, 29 mai, de Biroul de Presă al Vaticanului.
Declaraţia finală le cere credincioşilor „să meargă să îi întâlnească pe ceilalţi, străini, cu iubire şi respect, acceptându-i fără a face deosebiri de credinţă sau naţionalitate”, cu convingerea că „deşi suntem diferiţi de cei care aparţin altor religii, Dumnezeu este mai mare decât diferenţele dintre noi”. Adunarea plenară a îndemnat întreaga Biserică să aibă „o mai profundă cunoaştere a conceptelor de adevăr şi dialog, a identităţii şi a relaţiilor cu ceilalţi, în lumina noutăţii revelaţiei creştine şi a învăţăturilor Bisericii”.
„Respectul culturii şi al situaţiilor personale ale popoarelor şi indivizilor pe care voi îi întâlniţi” trebuie să conducă la evitarea „prozelitismului”, se spune în document. Totuşi, în acelaşi timp se subliniază „datoria evanghelizării, explicite sau implicite, la care nu se poate renunţa niciodată”. Adunarea a subliniat „importanţa educaţiei în dialog în cadrul programelor educaţionale pentru seminarişti, călugări şi călugăriţe, şi agenţi pastorali”. Se face de asemenea apel la o „cateheză nu doar pentru copiii migranţilor ci şi pentru familiile lor şi pentru comunităţile în care trăiesc, acordând atenţie particulară femeilor, care sunt adesea supuse abuzului”.
Cu privire la refugiaţi, care aşa cum arată textul sunt în primul rând musulmani, este nevoie „de o metodă de dialog pentru a-i ajuta să înţeleagă valorile creştine şi noţiunea de dezvoltare integrală a persoanei şi de egalitate între bărbaţi şi femei”. Documentul se încheie cu angajamentul Consiliului Pontifical de a face dialogul „calea indispensabilă pentru ca fiecare persoană să fie cu adevărat vie în căutarea adevărului despre Dumnezeu, despre sine, şi despre lume”.
