Enciclopedia Ortodoxă rusă şi prezentarea Sfântului Scaun
04.06.2004, Vatican (Catholica) - Oficiali ai Vaticanului şi-au manifestat susţinerea pentru publicarea Enciclopediei Ortodoxe ruse, în ciuda faptului că aceasta conţine critici dure la adresa Sfântului Scaun. Primele 8 volume din seria de 30 de volume au fost lansate săptămâna aceasta, ele fiind lăudate şi recomandate cu căldură de către Cardinalii Walter Kasper, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creştinilor, şi Tomas Spidlik, cunoscut iezuit specialist în spiritualitatea răsăriteană. Informaţiile provin de la agenţia catolică americană independentă CWNews.
Deoarece litera „V” apare în poziţia a treia în alfabetul rus, primele volume includ deja explicaţia termenului „Vatican”. Definiţia termenului include o lungă şi corectă descriere a funcţiunilor şi structurilor administrative din Sfântul Scaun. Ea include însă şi un punct de vedere subiectiv la adresa eforturilor ecumenice ale Vaticanului. Enciclopedia afirmă că „relaţiile dintre Biserica Ortodoxă Rusă au fost umbrite de acţiunile repetate de prozelitism din partea Bisericii Catolice pe teritoriul canonic al Bisericilor Ortodoxe, precum şi din cauza greco-catolicilor”. Desigur, nimic nou: acuzaţiile sunt cele formulate în mod repetat de către Ierarhia ortodoxă rusă.
Vaticanul respinge însă afirmaţia că Rusia şi alte ţări est-europene reprezintă „teritoriul canonic” al Bisericii Ortodoxe, subliniind faptul că Bisericile Ortodoxe au avut de secole libertatea de a-şi înfiinţa parohii în ţări apusene unde romano-catolicismul are cea mai mare influenţă. De asemenea oficialii catolici neagă că ceea ce fac ar fi „prozelitism”, termen care în modul în care este folosit de ortodocşi implică încercarea de a convinge credincioşii să părăsească Bisericile Ortodoxe pentru a deveni catolici. În realitate păstorii catolici sunt implicaţi în principal în eforturile de a-i evangheliza pe cetăţenii ruşi sau pe cei din alte ţări est-europene care nu sunt actualmente înscrişi în nici o Biserică.
În ciuda modului tendenţios de prezentare a politicii Vaticanului, Cardinalul Kasper a declarat că proiectul enciclopediei va ajuta la o mai bună înţelegere între credincioşii catolici şi ortodocşi. Cardinalul german a notat faptul că relaţiile dintre Sfântul Scaun şi Patriarhia ortodoxă s-au îmbunătăţit considerabil de la vizita pe care el a făcut-o în februarie la Moscova. Cardinalul a mai spus că următoarea întâlnire oficială a grupului catolico-ortodox rus, programată pentru septembrie a.c., va avea loc într-un climat „liniştit, calm, pozitiv şi constructiv”.
