Renaşterea – mai 2004
09.06.2004, Cluj-Napoca (Catholica) - Numărul pe luna mai a publicaţiei Renaşterea a Arhiepiscopiei ortodoxe a Vadului, Feleacului şi Clujului ne introduce de pe prima pagină două articole: „Liturghia ca Împărăţie a Cerurilor”, semnat de IPS Bartolomeu Anania, şi „Arta criticii”, semnat de Radu Preda. Cităm din acest al doilea articol: „De ce oare se tem unii oameni ai Bisericii de critică? În concepţia acestora, Biserica trebuie apărată de orice critică, de orice punere sub semnul întrebării, de orice analiză. Aceştia uită că însuşi dumnezeiescul cap al Bisericii este un exemplu de critică radicală, Legea iubirii fiind opusul fariseismului, adică a lipsei de (auto) critică, ce caracteriza lumea înainte de Cristos.”
Critica este de fapt tema generală a primelor pagini. Astfel, în pagina 4, Costion Nicolescu semnează articolul „Critica în Biserică”. Dan Ciachir, în pagina 5, aminteşte „celebra afirmaţie a Sf. Ignatie al Antiohiei, potrivit căreia Duhul Sfânt este izvorul criticii în Biserică. […] Venită din lăuntrul comunităţii de credinţă şi iubire care este Biserica, formulată cu bună credinţă, critica nu poate fi decât benefică şi firească.” În paginile următoare găsim articolul lui Mihail Neamţu, „Critica teologică şi dezbaterea culturală”, şi al lui Ionuţ Biliuţă, „Pentru o lectură critică a conceptului de Tradiţie”. La rubrica liturgică, pr. Ioan Bizău scrie despre „Duminica a şasea după Paşti sau orbul din naştere ca `semn` al vederii spirituale”.
În pagina 10 găsim rubrica „Actualitate”, unde ni se propune „O întâlnire cu Ştefan cel Mare şi Sfânt”. În aceeaşi pagină, Lucian Dragoş dezbate problema radiourilor creştine, folosind ca exemplu analizat mai în detaliu situaţia din Franţa, unde radiourile locale s-au unit în RCF (Les radios chretiennes en France) ce are astăzi 51 de staţii, 350 de angajaţi şi 3200 de voluntari! Radio Renaşterea a aniversat recent cinci ani de emisie (iar acum poate fi ascultat şi pe Internet, la www.radiorenasterea.ro), acestei aniversări fiindu-i dedicată ultima pagină a revistei. Desigur, nu lipseşte suplimentul Filocalia al ASCOR Cluj, din care am reţinut sensibila poveste a Arabelei Muscalagiu şi reacţiile unor tineri ortodocşi după vizionarea filmului lui Mel Gibson, puse în scris în articolul „Pătimind împreună cu Cristos”.
