Influenţa satanică tot mai puternică în Italia
10.06.2004, Roma (Catholica) - Un preot italian care este specializat în combaterea cultelor sataniste a declarat pentru agenţia Fides că influenţa satanismului este tot mai mare în Europa. „Scopul organizaţiilor ocultiste şi sataniste este să elimine prezenţa lui Dumnezeu din societate”, consideră pr. Oreste Benzi, care de ani de zile lucrează pentru reabilitarea tinerilor ce au căzut în capcana sectelor sataniste.
Fides a stat de vorbă cu pr. Benzi – fondatorul Asociaţiei Comunitatea Papa Ioan al XIII-lea – pentru a comenta influenţa satanismului asupra criminalităţii din Italia. Preotul a răspuns că influenţa este tot mai extinsă. „În ultimii ani am acţionat împotriva a diferite activităţi ale grupurilor sataniste şi a oribilelor lor ritualuri ce includ abuzarea sexuală a tinerilor implicaţi. Foarte adesea aceşti satanişti sunt persoane respectabile, deasupra oricăror suspiciuni, iar scopul lor este să distrugă moral şi psihologic pe oricine este împotriva lor şi încearcă să le împiedice activitatea.”
Pr. Benzi a declarat că sataniştii sunt implicaţi inclusiv în activităţi precum prostituţia, pedofilia şi exploatarea copiilor. El a estimat că în Italia aproximativ 600.000 de persoane sunt implicate în activităţi satanice, şi că pericolul este foarte mare pentru că mulţi dintre aceştia sunt adolescenţi. Preotul italian a spus că este nevoie de „curaj şi coerenţă” din partea statului pentru a contracara influenţa satanică.
