Per Mariam ad Iesum
02.08.2004, Iaşi (Catholica) - În numărul pe luna august al revistei Lumina creştinului, a Diecezei romano-catolice de Iaşi, este publicată o Scrisoare pastorală a Episcopului Petru Gherghel, intitulată „Per Mariam ad Iesum” – Cu privirea îndreptată spre Maria, în drum spre încheierea Sinodului diecezan. După cum aminteşte şi Preasfinţia Sa la începutul Scrisorii, „luna august ne oferă o întâlnire specială, în ziua de 15 august, cu Maria, ridicată cu trupul şi sufletul la cer”, şi astfel le adresează credincioşilor îndemnuri legate de cea care este patroana diecezei.
Subliniind momentele în care Biserica ne cheamă în mod special să ne îndreptăm spre Maria, „ca împreună cu ea să-l descoperim şi să-l contemplăm pe Isus”, cum sunt de exemplu marile sărbători ale Preacuratei, Episcopul de Iaşi îşi exprimă bucuria pentru faptul că „înaintaşii noştri au avut o predilecţie pentru cinstirea Maicii Preacurate şi s-au îndreptat spre ea în momentele cheie ale istoriei Bisericii locale, alegând-o drept călăuză şi ocrotitoare încă de la întemeierea ei… sau în momentele de cumpănă apelând la ocrotirea ei specială, cum a făcut-o episcopul Anton Durcovici, aşezând întregul popor creştin sub ocrotirea ei de mamă, prin consacrarea din anul 1948”.
Preasfinţia Sa oferă în continuare reperele unor celebrări la nivel diecezan care vor completa momentele trăite în luna mai – lună închinată Maicii Domnului – şi în zilele comemorative de la sfârşitul lunii iunie, când s-a celebrat împlinirea a 120 de ani de la înfiinţarea Episcopiei romano-catolice de Iaşi. Astfel, la 15 august, în solemnitatea Adormirii Maicii Domnului, care este hramul catedralei, vor avea loc celebrări în centrul diecezei şi la sanctuarul din Cacica, precum şi în fiecare biserică parohială, cu rugăciuni de reînnoire a consacrării diecezei, după modelul şi formularul episcopului Anton Durcovici.
În ziua de 22 august, sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria Regină, în catedrala din Iaşi se vor desfăşura celebrări speciale, cu o notă de venerare şi cinstire a Maicii Domnului, înălţată la cer şi încoronată ca regină. În întreaga lună octombrie, va fi recitat zilnic Rozariului, într-un lanţ de rugăciune din partea tuturor credincioşilor, „pentru binecuvântarea ce o implorăm şi o aşteptăm la încheierea anului istoric şi a Sinodului diecezan”; în mod special, la 10 octombrie va fi celebrat centenarul consacrării altarului şi bazilicii din Cacica de către Episcopul J. Weber. În fine, la 8 decembrie, în solemnitatea Neprihănitei Zămisliri, va avea lor încheierea Sinodului diecezan, cu o celebrare solemnă în catedrala catolică din Iaşi, în prezenţa tuturor membrilor sinodali şi a invitaţilor.
În final, PS Petru le dă credincioşilor o binecuvântare arhierească specială şi le adresează o invitaţie de suflet: „Priviţi cu vie credinţă spre Maria! Veniţi cu drag la altarul ei de la Iaşi şi de la Cacica! Înaintaţi cu mult curaj în larg!” În revistă mai este publicat programul celebrărilor speciale de la catedrală: sâmbătă, 14 august, de la ora 17.30, Adoraţie şi sfântul Rozariu; de la ora 18.30, Liturghie solemnă a deschiderii celor nouă zile de rugăciuni mariane; duminică, 15 august, de la ora 11.00, Liturghie pontificală de hram; în săptămâna 16-21 august, rugăciuni speciale şi predici mariane la fiecare Liturghie de seară (ora 18.30); duminică, 22 august, de la ora 11.00, Liturghie pontificală.
