Întoarcerea acasă a pr. prof. dr. Petru Tocănel
12.10.2004, Roman (Catholica) - Din iniţiativa Provinciei franciscane „Sf. Iosif” din România, cu ajutorul Ordinului Fraţilor Minori Conventuali, Ambasadei române pe lângă Sfântul Scaun, Ministerului român de externe şi al Consiliului de preşedinţie al statului Italian, s-a reuşit încheierea tuturor demersurilor în vederea aducerii în ţară a osemintelor Părintelui Petru Tocănel. Informaţia ne-au fost furnizată de fr. Antonel-Aurel Ilieş, secretar provincial.
Pr. Petru Tocănel s-a născut în ziua de 3 noiembrie 1911 în Barticeşti, jud. Roman, astăzi jud. Neamţ. În 1924 a intrat în Ordinul călugăresc al Fraţilor Minori Conventuali, Provincia „Sf. Iosif” din România. Între anii 1924-1931 a absolvit Gimnaziul şi Liceul al Hălăuceşti şi Beiuşi. A urmat apoi anul de Noviciat la Săbăoani, iar pe 20 iulie 1932 a depus profesiunea temporală. Între anii 1932-1938 a studiat filozofia şi teologia în Colegiul „Sf. Bonaventura” din Luizi-Călugăra, jud. Bacău. Pe 4 aprilie 1937 a fost hirotonit preot în monumentala biserică din Luizi-Călugăra.
În 1938, urmând voinţa superiorilor săi, Pr. Tocănel merge la Roma pentru studii de specializare. Din cauza vicisitudinilor timpurilor, mai cu seamă din cauza celui de al II-lea război mondial şi din cauza comunismului, el avea să rămână la Roma tot timpul vieţii sale. La Roma Pr. Petru Tocănel a făcut diferite studii şi a obţinut mai multe titluri, printre care amintim: Diplomă în Paleografie şi Diplomatică, obţinut din partea Arhivelor statale din Roma, în 1942; Doctorat în Utoque Iure, adică în Dreptul canonic şi Dreptul civil, obţinut în 1943, la Universitatea Pontificală Lateran, cu teza: Organizatio iuridica Ecclesiae Romenae disidentis; Doctorat în Teologie, obţinut în 1944, în Facultatea Pontificală „Sf. Bonaventura” din Roma, cu teza: Vechile Episcopii din Moldova şi Valahia; Diplomă specială în Drepturile Orientale Vechi, obţinut în 1944, la Universitatea Pontificală Lateran; Diplomă de Avvocato Rotale, obţinut la Sacra Romana Rota, în 1944.
„Aceste funcţii şi responsabilităţi oglindesc personalitatea pr. prof. dr. Petru Tocănel”, se spune în materialul primit la redacţie. „Ele vorbesc de la sine despre omul lui Dumnezeu, care a ştiut să îmbine într-un mod minunat activitatea culturală cu viaţa spirituală pe care s-a angajat să o trăiască prin vocaţia sa de frate franciscan pe urmele Sfântului Francisc de Assisi.” Pr. Lanfranco Serini, fost Ministru General al Ordinului Fraţilor Minori Conventuali, spunea: „Părintele Petru Tocănel este un franciscan al Provinciei din România care nu a trădat niciodată dublul ideal de om dedicat Bisericii şi Ordinului care-şi iubea Patria suferindă”. Tot el mai spunea: „Părintele Petru a trăit 81 de ani dedicându-se slujirii Bisericii şi Ordinului, dar mereu cu privirea îndreptată către Provincia sa”.
De mai mulţi ani Provincia franciscană conventuală din România s-a străduit să-şi exprime mulţumirile faţă de Dumnezeu pentru darul părintelui Petru Tocănel, şi mulţumirea cea mai profundă este aceea de a-l readuce în Patria sa, să-şi găsească cel puţin odihna veşnică pe pământul originii sale la care ţinea atât de mult. Acest lucru se va realiza în ziua de 14 octombrie 2004, când un avion militar, pus la dispoziţie de către Consiliul de Preşedinţie al Statului Italian, va aduce în ţară rămăşiţele pământeşti ale pr. Petru Tocănel. Osemintele vor fi însoţite de: Arhiepiscopul de Genova, Cardinalul Tarcisio Bertone; Ministrul General al Ordinului Fraţilor Minori Conventuali, pr. Joachim Anthony Giermek; Ministru Provincial al Provinciei Fraţilor Minori Conventuali din România, pr. Ion Ciuraru; un grup de profesori de la Universitatea Pontificală Lateran din Roma şi de la Institutul Teologic Franciscan din Roman; şi doi reprezentanţi ai Consiliului de Preşedinţie al Statului Italian, col. Rosario Abate şi col. Fulvio Piacentini.
Avionul militar italian, cu osemintele Părintelui Petru Tocănel, va sosi, de la Roma, pe aeroportul din Bacău, de unde osemintele vor fi aduse la Roman şi reînhumate în Capela Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan. În ziua de 13 octombrie a.c., la Roma, în Conventul franciscan Ss. Apostoli, Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun va organiza un Simpozion în cinstea Pr. Prof. Dr. Petru Tocănel. Pe 14 octombrie a.c., la Roman, la Institutul Teologic Franciscan, după primirea osemintelor şi Sfânta Liturghie cu prohod spre veşnica şi fericita odihnă a Părintelui Tocănel, se va organiza o masă rotundă de dezbateri asupra activităţilor ştiinţifice ale marelui om de cultură Preot Petru Tocănel.
Materialul de la fr. Antonel-Aurel Ilieş se încheie astfel: „Provincia Fraţilor Minori Conventuali Sf. Iosif din România mulţumeşte din inimă tuturor acelora care au colaborat la realizarea acestui eveniment. În mod deosebit mulţumim Ambasadei române de pe lângă Sfântul Scaun, Ministerului român de externe, Consiliului de Preşedinţie al Statului Italian, Universităţii Pontificale Lateran, Primăriei Municipiului Roman, Poliţiei Municipale Bacău şi Roman, şi nu în ultimul rând Curiei generale al Ordinului Fraţilor Minori Conventuali.”
