Sfântul Scaun a publicat sugestii pentru Anul Euharistiei
15.10.2004, Vatican (Catholica) - Un nou document al Sfântului Scaun răspunde la cererea Papei Ioan Paul al II-lea de a se face „sugestii şi propuneri” pentru diferitele domenii eclesiale pentru Anul Euharistiei, care începe duminică. Textul de 35 de pagini, publicat joi, 14 octombrie, arată faptul că Papa a lăsat organizarea acestui An la iniţiativa Bisericilor locale; totuşi, a cerut ca păstorilor şi agenţilor pastorali să li se ofere sugestii utile. „Anul Euharistiei: sugestii şi propuneri”, redactat de Congregaţia pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor, este disponibil în prezent doar în limba italiană. Textul oferă sugestii pentru Anul Euharistiei, pentru Conferinţele Episcopale, Dieceze, parohii, sanctuare, mănăstiri şi comunităţi religioase, seminarii şi case de formare, şi asociaţii şi mişcări catolice.
Textul cere Conferinţelor Episcopale să pregătească materiale subsidiare care să trateze cele mai importante probleme doctrinale şi pastorale din ţările lor. În particular, sunt meţionate următoarele: „lipsa de preoţi, o mai slabă conştientizare în rândul preoţilor a importanţei Liturghiei zilnice, neglijarea Liturghiei duminicale, absenţa cultului euharistic.” Conferinţele episcopale trebuie de asemenea să se gândească la „calitatea transmisiunilor prin televiziune şi radio ale celebrărilor euharistice”, şi se mai arată că „trebuie favorizată adoraţia în biserici, evitându-se ca credincioşii să se mulţumească să urmărească adoraţia transmisă la televizor”.
Documentul sugerează în continuare Conferinţelor să promoveze iniţiative pentru deschiderea şi închiderea Anului Euharistiei; încurajând reflecţia asupra Euharistiei în universităţi, institute şi seminarii; şi să promoveze Congrese Euharistice naţionale. Textul cere ca Diecezele să promoveze cunoaşterea sfinţilor care s-au remarcat prin iubirea lor deosebită pentru Euharistie; să îşi facă cunoscută „moştenirea lor artistică cu referire la Euharistie”; să promoveze „adoraţia continuă a Preasfântului Sacrament”; să dea un caracter euharistic Zilei Mondiale a Tineretului; „să creeze secţiuni dedicate Euharistiei în publicaţiile diecezane, pe siturile Internet, la posturile locale de radio şi televiziune”.
Textul oferă de asemenea îndrumări pentru parohii, pe care le numeşte „comunităţi euharistice”. Între altele, se cere rearanjarea, dacă este necesară, a locurilor de celebrare şi a celor în care este păstrată Euharistia; să dispună de cărţi liturgice, şi să acorde atenţie frumuseţii ornamentelor din biserici. Li se mai cere să acorde atenţie specială cântărilor liturgice, urmând ultimele îndrumări date de Sfântul Părinte; să cunoască şi să aplice normele liturgice date de Papa şi de Sfântul Scaun; să îi înveţe pe credincioşi să fie reculeşi în biserică; să promoveze adoraţia euharistică şi alte practici de rugăciune înaintea Preasfântului Sacrament; şi să verifice regularitatea cu care este dusă Împărtăşania la bolnavi.
Documentul continuă prin a se adresa sanctuarelor, şi sugerează ca acestea să favorizeze participarea la Sfânta Liturghie, reculegerea credincioşilor înaintea Preasfântului Sacrament, şi să ofere pelerinilor posibilitatea de a se apropia de Sacramentul Reconcilierii. Se mai sugerează ca mănăstirile şi comunităţile religioase să organizeze momente de reflecţie şi evaluare a calităţii celebrării euharistice în comunitate. Ele trebuie să redescopere în viaţa şi în scrierile fondatorilor lor pietatea lor euharistică, şi să se examineze pe sine cu privire la mărturia euharistică oferită de persoanele consacrate în parohii, spitale, şcoli, închisori şi alte locuri.
Documentul Vaticanului încurajează seminariile şi casele de formare să cultive „legătura dintre formarea teologică şi trăirea spirituală a misterului euharistic”; să acorde atenţie „participării interioare şi exterioare la celebrarea Liturghiei”; să cunoască teologia liturgică şi ritualul liturgic; şi să promoveze adoraţia euharistică. În final, textul se adresează „asociaţiilor, mişcărilor şi confraternităţilor”, explicând că Anul Euharistiei „este o chemare la a reflecta, verifica, însuşi şi revizui statutele lor tradiţionale”. Mai mult, este un stimul pentru a dedica mai mult timp adoraţiei euharistice, şi printr-un „apostolat euharistic”, şi o invitaţie „la a împleti rugăciunea cu implicarea în acţiuni de caritate”.
