Sesiunile plenare ale Sinodului diecezan de la Iaşi
09.11.2004, Iaşi (Catholica) - „Marţi, 9 noiembrie, vor începe sesiunile plenare ale Sinodului din Dieceza de Iaşi”, informează un comunicat publicat astăzi pe situl Ercis.ro. „Deschis în mod oficial la 8 decembrie 2001, Sinodul diecezan, având ca moto „Duc in altum! (Înaintează în larg!), se va încheia la 8 decembrie 2004. Este un timp de analiză şi răspunsuri la problemele de astăzi, mai ales după schimbările mari (sociale, culturale etc.) care au intervenit după anul 1989. În Biserica Romano-Catolică, un asemenea eveniment s-a mai desfăşurat în Moldova la 6 noiembrie 1642, la Cotnari, şi altul în perioada 27 aprilie – 1 mai 1663, la Bacău.”
Comunicatul semnat de pr. Cornel continuă: „Temele constituite patru arii tematice – 1) Trei slujiri fundamentale; 2) Forme de trăire ale vieţii creştine; 3) Prezenţa Bisericii în educaţia şi formarea oamenilor; 4) Viaţa şi misiunea Bisericii – vor fi prezentate şi analizate în cadrul adunărilor sinodale din zilele de 9, 17, 25 noiembrie şi 2 decembrie 2004. Deciziile adunării vor avea putere de obligativitate cu promulgarea din partea episcopului şi vor fi imediat obiect de studiu şi de aplicare în parohii.”
„Marţi, 9 noiembrie, vor începe sesiunile plenare ale Sinodului diecezan. Deschiderea va avea loc în catedrala romano-catolică din Iaşi printr-o sfântă Liturghie prezidată de PS Petru Gherghel, la care vor participa PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, şi ceilalţi membri sinodali. Au fost convocaţi 316 membri (195 de preoţi, 19 persoane consacrate, 102 credincioşi laici). În ziua de 9 noiembrie vor fi analizate temele legate de educaţie şi formare: 1. Pastoraţia copiilor şi tinerilor; 2. Instruirea şi educaţia catolică în şcoală; 3. Biserica şi mass-media.” Pe situl Ercis.ro puteţi citi un program mai detaliat.
