Să nu ne bazăm viaţa pe valori false
10.11.2004, Vatican (Catholica) - Audienţa generală de miercuri, 10 noiembrie 2004, s-a desfăşurat în două părţi. Prima a avut loc în Bazilica Sf. Petru, unde Sfântul Părinte s-a adresat credincioşilor în limbile germană şi engleză, după care a mers în Aula Paul al VI-lea pentru a se întâlni cu alţi pelerini. Papa a vorbit despre Psalmul 61, în care „sunt puse în contrast două tipuri de încredere. Sunt două alegeri fundamentale, una bună şi una perversă, care presupun două tipuri de conduite morale.”
„Este înainte de toate încrederea în Dumnezeu… `El este Mântuitorul meu şi Sprijinitorul meu; nu mă voi clătina mai mult`”. „Există se asemenea”, a continuat Papa, „un alt tip de încredere, de natură idolatră, asupra căreia psalmistul se opreşte cu o atenţie critică. Este o încredere care îl face pe om să caute siguranţa şi stabilitatea în violenţă, avariţie şi bogăţii”. Sfântul Părinte s-a referit la „primul zeu fals, violenţa la care omenirea continuă din păcate să recurgă în aceste zile însângerate. Acest idol este însoţit de o imensă procesiune de războaie, asupriri, perversiuni, torturi şi ucideri, săvârşite fără nici o urmă de remuşcare”.
„Al doilea zeu fals este avariţia, care conduce la extorcări, nedreptate socială, corupţie politică şi economică. Prea mulţi oameni cultivă `iluzia` satisfacerii în acest fel a lăcomiei lor. În final, bogăţiile sunt al treilea idol de care `se ataşează inima omului`, în speranţa falsă de a scăpa de moarte şi a câştiga putere şi prestigiu.” Papa a arătat că „dacă suntem conştienţi de faptul că murim şi de limitele omului, nu vom alege să avem încredere în idoli, nici nu ne vom organiza viaţa în funcţie de o serie de pseudo-valori fragile şi discordante. Vom ţinti mai degrabă spre un alt tip de încredere, al cărei centru este în Domnul, izvorul eternităţii şi al păcii”.
„Conciliul Vatican II a adresat preoţilor invitaţia din acest psalm `să ne păstrăm inima desprinsă de bogăţii`. … Totuşi, această chemare de a respinge încrederea perversă şi a alege încrederea care ne duce la Dumnezeu este valabilă pentru toţi şi trebuie să devină o stea călăuzitoare a comportamentului nostru zilnic, a deciziilor noastre morale, în alegerile noastre privind stilul de viaţă”.
