Papa Leon către Oriel College din Oxford: Căutați adevărul, promovați antropologia integrală

04.09.2026, Vatican (Catholica) - Papa Leon al XIV-lea s-a întâlnit vineri cu rectorul, membrii corpului profesoral și studenții de la Oriel College, cu ocazia celebrării a 700 de ani de la înființarea acestui colegiu al Universității din Oxford. Fondat în 1326 sub patronajul regelui Edward al II-lea, titlul oficial al Colegiului Oriel este „Casa Sfintei Fecioare Maria din Oxford”. Printre absolvenții săi se numără Sf. John Henry Newman, precum și doi laureați ai Premiului Nobel.
În discursul său, Sfântul Părinte a amintit de istoria „lungă și ilustră” a colegiului și l-a lăudat pentru că și-a păstrat identitatea creștină în ciuda numeroaselor schimbări și tulburări de-a lungul timpului. „Această identitate este esențială pentru ceea ce a făcut și poate continua să facă din Oriel – nu doar o instituție academică, ci o adevărată comunitate de credință și erudiție în sensul său cel mai profund”, a spus el.
Papa Leon al XIV-lea a subliniat apoi mărturia Sfântului Newman, numindu-l un „exemplu strălucit de erudit care nu numai că a arătat inseparabilitatea credinței și a rațiunii în operele sale, ci, într-un mod și mai admirabil, în propria sa viață”. Cardinalul englez a fost canonizat de Papa Francisc în octombrie 2019 și proclamat Doctor al Bisericii de către Papa Leon al XIV-lea în 2025, care l-a numit copatron al educației catolice, alături de Sfântul Toma d’Aquino.
„Ideile sale aveau un caracter extrem de concret”, a spus Suveranul Pontif, „întrucât convingerile sale religioase erau înrădăcinate în relația sa personală cu Dumnezeu, în timp ce erudiția sa era atât sublimă, cât și eminamente practică”. Papa a îndemnat Oriel College să urmeze viziunea Sf. Newman privind o „formare creștină care cuprinde întreaga persoană și măsoară valoarea educației în funcție de demnitatea umană, dreptate și capacitatea de a sluji binele comun”.
Aceste aspecte ale învățăturii sale sunt deosebit de relevante în lumea noastră modernă și în fața provocărilor sale, a adăugat el. Papa Leon al XIV-lea a încheiat invitând cadrele didactice ale colegiului să „caute adevărul cu curaj și să promoveze această viziune antropologică integrală”. „Ca urmare”, a spus el, „munca voastră poate facilita cu adevărat o întâlnire «de la inimă la inimă» cu frații și surorile voastre și, mai ales, cu Domnul nostru Isus Cristos, care este Calea, Adevărul și Viața”.
