Kiko Argüello despre iubirea duşmanilor
17.11.2004, Madrid (Catholica) - Unul din fondatorii Mişcării Neocatecumenale este convins că, mai mult ca niciodată, mărturia creştină poate fi cel mai bine exprimată prin iubirea duşmanului, inclusiv în viaţa publică. Kiko Argüello a vorbit despre aceasta luni, adresându-se participanţilor la adunarea anuală a studenţilor din Arhidieceza de Madrid. „Cristos a spus să ne iubim unii pe alţii, să fim una ca Sfânta Treime, şi că atunci lumea va crede”, a spus el. „Dar ca să poţi să iubeşti aşa, să te laşi ucis în fiecare zi, trebuie ca şi creştini să primim de la Dumnezeu pe Duhul Sfânt, ce ne dă viaţa veşnică.”
„Trebuie să ne oferim vieţile duşmanilor noştri, deoarece Cristos ne-a iubit încă de când eram duşmanii lui. Nu trebuie să ne fie frică de ce se va întâmpla în Europa. Tot ce trebuie să facem este să ne redescoperim credinţa. Trebuie să creştem în credinţă, să ajungem la dimensiunea crucii prin care Cristos ne-a arătat iubirea sa. Dacă sunteţi creştini, aţi găsit o perlă preţioasă, iar păcatul din voi a fost distrus prin moartea lui Cristos.” Într-o declaraţie pentru agenţia Veritas, Argüello a mai spus că acest mod de trăire creştinească trebuie să se reflecte şi în viaţa publică.
Înainte de începerea Liturghiei, prezidată de Cardinalul Antonio María Rouco, Argüello a explicat celor peste 2.000 de tineri aflaţi de faţă, semnificaţia picturii de pe absida Catedralei. Artistul a explicat apoi necesitatea unei estetici creştine, care să permită reprezentarea misterului credinţei prin „imagini care să ne ajute să ne trăim mai bine credinţa”. Argüello s-a convertit acum 35 de ani, fondând împreună cu Carmen Hernández Mişcarea Neocatecumenală. Statutele mişcării au fost aprobate în iunie 2002. Mişcarea Neocatecumenală este activă în peste 900 de Dieceze din întreaga lume.
