Sinodul, ocazie de a-l redescoperi pe Cristos
18.11.2004, Iaşi (Catholica) - A doua sesiune plenară a Sinodului Diecezei de Iaşi, celebrată ieri, a început cu Sfânta Liturghie prezidată de PS Petru Gherghel. Textul integral al predicii a fost publicat pe situl Diecezei de Iaşi, Ercis.ro. „Ne prezentăm din nou la altar pentru a invoca Duhul lui Cristos prezent în mijlocul nostru, pentru ca el să mărească astăzi în noi curajul şi credinţa”, au fost cuvintele de început ale Episcopului de Iaşi. „Textele pe care le-am proclamat în cadrul acestei celebrări sfinte, ne ajută să ne fixăm privirea spre acela care s-a coborât între noi… Avându-l pe el în mijlocul Bisericii noastre, privindu-l şi ascultându-l, suntem siguri că vom călători în siguranţă spre adevărata patrie din ceruri.”
Ilustrând mesajul lecturii din cartea Apocalipsului Sfântului Ioan, Episcopul a spus: „Prima lectură din această zi ne invită să trecem peste vălul acestui pământ şi… să intrăm pe poarta deschisă a cerului pentru a contempla măreţia celui care şade pe tron… Această viziune la care ne invită apostolul Ioan, tocmai acum în timpul Sinodului, are şi menirea de a ne stimula într-o muncă profundă, de a ne apropia de cel care a venit în mijlocul nostru… să ne îndrume şi să ne însoţească prin această lume… Sinodul diecezan pe care-l celebrăm cu viu interes vrea să ne ofere şansa să-l descoperim pe cel care vine şi rămâne în mijlocul nostru, până la sfârşitul veacurilor, ajutându-ne să trecem peste valurile zbuciumate ale acestei mări şi printre pericolele şi încercările vieţii prezente spre limanul fericirii şi al împărăţiei veşnice.” „Cred că această pagină din Apocalipsul Sfântului Ioan”, a continuat Episcopul, „are şi pentru noi un rol de încurajare în munca şi misiunea noastră pe acest pământ, ştiind că şi noi trecem prin multe probe şi că avem nevoie de încurajarea lui Isus de a înainta cu curaj în larg”.
Referindu-se la mesajul transmis de Evanghelie, PS Petru Gherghel a subliniat că Sinodul diecezan „ne face să ne deschidem ochii şi, văzând unele lipsuri sau pericole, ne determină să ne alarmăm şi să strigăm după ajutor, dar mai ales ne obligă să auzim cuvântul. […] Nu se întâmplă oare acelaşi lucru şi cu noi? Nu ne înspăimântăm şi noi văzând valurile şi pericolele ce se abat asupra noastră şi asupra Bisericii noastre?”, a întrebat Episcopul. „Ca şi apostolii care călătoreau pe mare şi s-au trezit în mijlocul furtunii, trebuie să avem curaj să-l descoperim pe Cristos, să-i cerem ajutorul şi să ne încredem în el…, care are soluţie şi putere pentru a învinge răul şi pericolele,… care aduce linişte în suflet şi în societate, îndeosebi în barca Bisericii noastre.”
Episcopul de Iaşi şi-a încheiat predica cu următoarea rugăciune: „Doamne, rămâi mereu cu noi, rămâi în aceste zile, rămâi cu noi când se stârneşte furtuna şi întunericul ne înconjoară. Doamne, rămâi cu noi în Euharistie şi în celelalte sacramente, rămâi cu noi în cei din jurul nostru care sunt fraţii noştri şi în care tu locuieşti de preferinţă. Vrem să te descoperim mereu şi să te ascultăm.”
