Patriarhul Teoctist: Pastorala la Naşterea Domnului 2004
26.12.2004, Bucureşti (Catholica) - Preafericitul Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, îi invită pe credincioşi, în Pastorala sa la sărbătoarea Naşterii Domnului din acest an, să călătorească cu gândul spre Betleem, „pentru a intra şi a ne închina cu evlavie în acel spaţiu smerit al `peşterii` în care a răsărit `Soarele dreptăţii`. Sfinţii imnografi ai cântărilor sărbătorii au numit peştera `darul lumii şi al creaţiei`, participând astfel la împlinirea venirii pe pământ a Fiului lui Dumnezeu.”
Preafericitul Teoctist aminteşte numeroasele profeţii din Vechiul Testament numite mesianice, care „au fost trâmbiţe ale Duhului Sfânt care au răsunat în lunga perioadă biblică vechi-testamentară”. „Ecourile acestor profeţii le auzim şi le simţim în bogăţia şi frumuseţea învăţăturilor şi a melodiilor îngereşti, ale cântărilor şi imnurilor sărbătorii Naşterii Domnului. Cu prospeţimea lor neschimbată de curgerea vremii, datorată talentului cu care copiii şi tinerii ni le aduc în suflete, aceste creaţii artistice ne poartă prin ţinuturile Ţării Sfinte, legate de Întruparea Domnului, şi ne readuc pe plaiurile natale, unde strămoşii noştri şi-au îndestulat evlavia lor şi ni le-au lăsat ca pe o moştenire nepreţuită.”
Patriarhul ortodox remarcă în continuare faptul că „toate vestirile dumnezeieşti referitoare la venirea pe lume a Pruncului Iisus s-au petrecut sub semnul bucuriei”. „De la aceste prime vestiri ale mântuirii lumii înţelegem că învăţătura Mântuitorului Hristos a venit şi s-a raspândit în lume cu o forţă spirituală de neînvins prin acest cuvânt: `bucurie`, folosit ca salutare, care cuprinde, în acelaşi timp, mari şi sfinte valori ca: iubirea, adevărul şi binele suprem, însuşiri ale vieţii depline, ale vieţii celei fără de moarte, biruită şi nimicită prin jertfa, răstignirea, moartea şi învierea Fiului lui Dumnezeu”.
„De aici înţelegem, fraţii mei, că bucuria trebuie percepută cu totul altfel decât în modul pe care adesea ne grabim să-l pronunţăm. Adevărata bucurie este cea trăită şi exprimată în Hristos şi în învăţătura Bisericii, care ne îndrumă la pilde de trăire a bucuriei de către sfinţi. Aceştia trăiau bucuria chiar în suferinţă.” Bucuria Crăciunului „se trăieşte printr-o stare de echilibru sufletesc şi de încredere, de linişte, pace şi mulţumire cu conştiinţa că te afli în iubirea Mântuitorului Hristos, într-o stare, am putea spune, asemănătoare cu aceea a pruncului aflat la pieptul mamei sale, sau cu cea trăită de păstorii care L-au văzut în iesle pe Iisus şi îndată au vestit cu bucurie ceea ce ei au văzut”.
Înaltul Ierarh îi îndeamnă pe credincioşi: „Pentru ca marea bucurie a Naşterii Domnului să rămână în noi şi pentru ca lumina adusă de Pruncul Iisus să rămână în sufletele noastre, să lumineze şi să călăuzească viaţa noastră şi a lumii în calea iubirii dintre noi, a păcii şi a dreptăţii, să ne curăţim simţirile şi să ne înfrânăm egoismul, izvorul tuturor relelor care întunecă lumina vieţii. Să facem, iubiţii mei, ca bucuria Naşterii Domnului să rodească fapte de ajutorare a orfanilor şi săracilor, de mângâiere a celor din închisori şi de stingere a urii şi conflictelor dintre semenii noştri. În acestea să trăim bucuria noastră şi îndreptăţirea noastră de a fi fiii Celui Prea Înalt, Care nu încetează să ne iubească şi să ne rabde, deşi ne abatem uneori de la învăţătura Sa.”
