Importanţa pelerinajului la Compostela pentru Europa
08.01.2005, Vatican (Catholica) - Într-un mesaj pentru încheierea Anului Sfânt Compostelan, Papa Ioan Paul al II-lea a afirmat că „Spania şi întreaga Europă au nevoie să redobândească conştiinţa identităţii lor”. În textul adresat Arhiepiscopului Julián Barrio de Santiago de Compostela, Papa spune că aceasta este „o moştenire spirituală care continuă să fie fundamentală pentru viitorul Uniunii Europene”. Sfântul Părinte a arătat că „pelerinajul la Compostela, un loc de întâlnire între indivizi şi popoare, trebuie să îi încurajeze pe creştini să ducă în toate domeniile şi instituţiile valorile Evangheliei, care sunt garantul păcii şi colaborării între cetăţeni, cu angajamentul de a sluji binele comun.” „Spania, fii tu însăţi. Descoperă-ţi originile!” a îndemnat Papa Ioan Paul al II-lea. „Caută în fidelitate faţă de fiinţa ta istorică drumul viitorului tău şi garanţia progresului tău”.
La 31 decembrie 2004, Arhiepiscopul Barrio a celebrat ritul închiderii Porţii Sfinte şi a prezidat Sfânta Liturghie în Catedrală. Peste 12 milioane de pelerini şi turişti au vizitat Santiago de Compostela în timpul Anului Sfânt. Următorul An Compostelan va fi celebrat în 2010. Marele scriitor german Johann Wolfgang von Goethe (1749-1832) susţinea că Europa a fost creată de pelerinajele la Compostela. El se referea la pelerinajele popoarelor europene la mormântul Apostolului Iacob, în Evul Mediu, care au creat o încrucişare de căi şi popoare, dând o fizionomie comună continentului.

Am luat parte la festivitatile organizate la Santiago de Compostela in Anul Sfant 2004 si pot spune ca a fost o experienta unica pentru mine. Este impresionant sa te simti legat de atatia oameni pe care totusi nu ii cunosti. Elementul comun al tuturor pelerinilor este de fapt identitatea religioasa. Cei care ajung la moastele Sfantului Apostol Iacob aflate in catedrala se vor redescoperi din punct de vedere spiritual. Asa cum probabil s-a mai spus, acest loc de pelerinaj, al treilea ca importanta pentru lumea crestina, este un spatiu sacru care exercita o influenta deosebita asupra popoarelor si mentalitatii umane. Este intr-adevar ceva inaltator.