Exerciţii spirituale în Vatican, pe tema Euharistiei
14.02.2005, Vatican (Catholica) - Misterul Euharistiei va fi tema principală a exerciţiilor spirituale din acest an din Vatican, a explicat cel care le va susţine. Episcopul Renato Corti de Novara, vice-preşedintele Conferinţei Episcopale Italiene şi consultor al Congregaţiei pentru Cler, cunoscut pentru spiritualitatea sa profundă şi pentru ascetismul său, va conduce meditaţiile pentru Papa Ioan Paul al II-lea şi membrii Curiei. Tema generală a evenimentului de o săptămână este „Biserica în serviciul Noului şi Veşnicului Legământ”.
„Trupul şi Sângele lui Cristos, prezente în Sacramentul Euharistiei, sunt sintezele vii ale întregii istorii a mântuirii”, a explicat ieri predicatorul, la Radio Vatican. Episcopul Corti a spus că a ales această temă deoarece aceste exerciţii spirituale au loc în Anul Euharistiei. El a mai spus că meditaţiile sunt inspirate de scrisoarea apostolică „Mane Nobiscum Domine”, a Papei Ioan Paul al II-lea, document publicat în octombrie trecut. În acel text, Papa spune că a convocat Anul Euharistiei pentru că doreşte ca „Euharistia să continue să strălucească în toată splendoarea misterului ei”. Pentru Papa, a spus Episcopul Corti, aceste 12 luni trebuie să fie o „ocazie preţioasă de reînnoire a conştientizării comorii inestimabile pe care Cristos a încredinţat-o Bisericii”.
Papa Ioan Paul al II-lea şi Curia Romană au început exerciţiile spirituale ieri, cu expunerea Euharistiei, celebrarea Vesperelor, meditaţia introductivă, Adoraţia Euharistică şi binecuvântarea. În fiecare din următoarele zile, participanţii se vor reuni pentru a se ruga Liturgia Orelor, şi pentru a asculta patru meditaţii pe zi. După ultima meditaţie a zilei se vor ruga Rozariul, şi va urma Adoraţia Euharistică şi binecuvântarea. Duminică dimineaţa, după Liturghie, Adoraţia Preasfântului Sacrament se va face în Bazilica San Pietro, pentru a marca încheierea exerciţiilor spirituale. Meditaţiile au loc în capela „Redemptoris Mater” din Palatul Apostolic, complet renovat cu 600 mp de mozaic pe pereţi şi tavan, ca dar pentru a 50-a aniversare a preoţiei Suveranului Pontif.
În timpul săptămânii de exerciţii spirituale, audienţele Papei vor fi suspendate, inclusiv cea de generală, de miercuri. Ideea exerciţiilor spirituale în Vatican datează din 1929, din vremea Papei Pius al XI-lea. El a ţinut exerciţiile în Advent, dar Papa Paul al VI-lea le-a mutat în prima săptămână a Postului Mare.