Biserica va avea în curând cinci noi sfinţi
17.02.2005, Vatican (Catholica) - Un chilean, doi polonezi şi doi italieni vor fi declaraţi în curând sfinţi, potrivit Biroului pentru Celebrările Liturgice ale Pontifului Suprem. O notă publicată de Biroul Vaticanului a precizat că data canonizării viitorilor sfinţi va fi comunicată în ziua de 24 februarie, într-un consistoriu public ce se va desfăşura în Aula Clementină. Decretele care recunosc miracolele ce au deschis calea spre aceste proclamări au fost promulgate anul trecut.
Între viitorii sfinţi se numără Fericitul Alberto Hurtado Cruchaga, un iezuit chilean (1901-1952), considerat una dintre cele mai remarcabile figuri ale Bisericii din ţara sa. El a intrat în Societatea lui Isus după ce a absolvit dreptul. Ca preot, s-a dedicat predării şi apostolatului între tineri. A fost asistent al Acţiunii Catolice şi a înfiinţat Casa lui Cristos pentru a-i ajuta pe săracii fără locuinţă. A fost beatificat în 1994.
Cei doi polonezi care vor fi canonizaţi sunt Jozef Bilczewski şi Zygmunt Gorazdowski. Joseph Bilczewski s-a născut la 26 aprilie 1860, în Wilamowice. Ca Arhiepiscop de Lviv al latinilor, a fost un om cheie pentru catolici, ortodocşi şi evrei în timpul primului război mondial şi în conflictele de mai apoi. Şi-a exercitat preoţia în ministerul pastoral, în special în educaţie. A murit la 20 martie 1923, în Lviv, Ucraina.
Fericitul Zygmunt Gorazdowski a fost preot diecezan şi parohial ucrainian, care a aparţinut de Arhidieceza de Lviv. S-a născut la 1 noiembrie 1845, în Sanok, Polonia. El şi-a desfăşurat activitatea în mai multe parohii şi a promovat acţiuni pentru preoţi, pentru tineri, pentru bolnavi şi pentru săraci. A fost autorul unui catehism popular, şi a fondat un ziar, mai multe instituţii de caritate, şi Congregaţia Surorilor Sf. Iosif. A murit la 1 ianuarie 1920, în Lviv.
Unul dintre viitorii sfinţi italieni este Gaetano Catanoso, care s-a născut la 14 februarie 1879, în Chorio di San Lorenzo. Preot al Arhidiecezei de Reggio Calabria-Bova, a fost paroh în Pentidattilo, un sat din Aspromonte, iar mai apoi a activat în Candelora. A fost de asemenea penitenţiar canonic al catedralei; director spiritual al seminarului diecezan; capelan pentru spitale; şi confesor al mai multor institute religioase. A fondat Congregaţia Fiicelor Sf. Veronica, Misionare ale Sfintei Feţe. A murit în Reggio Calabria în 4 aprilie 1963.
Va mai fi canonizat şi Fericitul Felice Da Nicosia (născut Giacomo Amoroso), un laic italian din Ordinul Fraţilor Minori Capucini (1715-1787). Timp de peste 40 de ani el şi-a oferit slujirea ca şi călugăr cerşetor, defăşurând „un rodnic apostolat itinerant”, a reamintit Cardinalul José Saraiva Martins, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, în luna aprilie a anului trecut. „Analfabet, el a avut cunoştinţa carităţii şi a umilinţei”, a spus Cardinalul.
