Calea Crucii inspirată din metafora bobului de grâu
24.03.2005, Vatican (Catholica) - Meditaţiile la Staţiunile Căii Crucii care se va desfăşura în Colosseum în această Vinere Sfântă vor evidenţia relaţia dintre Euharistie şi patima lui Cristos. Cardinalul Joseph Ratzinger pregăteşte meditaţiile. Prefectul Congregaţiei Vaticanului pentru Doctrina Credinţei a spus că a regăsit tema „în cuvintele Domnului din Evanghelia lui Ioan: `dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce multă roada`”.
„Cu aceste cuvinte, Domnul a dat o interpretare euharistică, sacramentală a patimii sale, a Căii Crucii”, a explicat Cardinalul la Radio Vatican în ziua de miercuri, 23 martie 2005. Staţiunile, care în anii trecuţi au fost prezidate de Papa Ioan Paul al II-lea, au folosit meditaţii scrise de diferiţi autori, inclusiv Episcopi şi teologi. Cardinalul Ratzinger a spus la Radio Vatican: „Calea Crucii nu este un lanţ al suferinţei, al unor evenimente teribile, ci un mister, procesul prin care bobul de grâu cade în pământ şi aduce roade”.
„Ea ne arată că patima este o dăruire de sine [a lui Cristos] şi că acest sacrificiu aduce roade şi devine, astfel, un dar pentru mulţi, pentru toţi”, a spus el. „M-am gândit că în acest An al Euharistiei trebuie să înţelegem Calea Crucii tocmai în contextul misterului euharistic. Ea este prezentă în Euharistie; prezent mai ales este rodul, înmulţirea pâinii, mana cerească ce vine din moartea Domnului”, a continuat Cardinalul. „Înţelegem că putem participa la Calea Crucii Domnului deoarece El a transformat această cale a sa într-o cale a vieţii pentru noi, spunând: `Cel ce îşi iubeşte sufletul îl va pierde; iar cel ce îşi va pierde sufletul pentru Mine îl va salva`.”
Pentru a clarifica acest mister, Cardinalul Ratzinger a menţionat exemplul unor sfinţi precum Sf. Francisc de Assisi, care a rostit al său „Cântec al Creaturilor, unul dintre cele mai frumoase şi mai pline de bucurie poeme ale lumii, într-un abis al durerii şi al suferinţei, dar prin această suferinţă s-a simţit aproape de Cristos, iubirea întrupată. „Astfel Sf. Francisc a putut să transforme suferinţa sa într-un act de înviere. A transforma suferinţa în comuniune cu Cristos, în iubire cu Cristos, este un act de înviere şi, aşadar, pre-vesteşte învierea definitivă”.
