Pontificatul Papei Ioan Paul al II-lea: al treilea ca lungime din istorie
03.04.2005, Vatican (Catholica) - La orele 4.45 p.m., în ziua de 14 octombrie 1978, la zece zile după funeraliile Papei Ioan Paul I, 110 Cardinali electori şi 88 de persoane alese să îi asiste au intrat în conclav, sigilat faţă de restul lumii, pentru a-l alege pe succesorul său. La orele 6.18 p.m., în ziua de 16 octombrie, fumul alb ieşea din micul horn al Capelei Sixtine, semnalând astfel faptul că noul Pontif Roma a fost ales de către Cardinalii electori. Douăzeci şi şapte de minute mai târziu, Cardinalul Pericle Felici a apărut în loja centrală a Bazilicii Sf. Petru şi a anunţat alegerea Papei Ioan Paul al II-lea în Scaunul Sf. Petru, cu cuvintele: „Annuntio vobis gaudium magnum Habemus Papam Carolum Wojtyla, qui sibi nomen imposuit Ioannem Paulum II.”
La orele 7,15 p.m., noul pontif, îmbrăcat în tradiţionalul alb papal, a apărut în acelaşi balcon şi a vorbit în limba italiană cu cuvintele acum familiare zecilor de milioane de persoane din întreaga lume: „Lăudat să fie Isus Cristos!” „Iubiţi fraţi şi surori”, a continuat el, „Cu toţii suntem încă îndureraţi după moartea preaiubitului nostru Papă Ioan Paul I. Şi iată că Eminenţele lor Cardinalii au chemat un nou Episcop la Roma. L-au chemat dintr-o ţară îndepărtată… îndepărtată, dar întotdeauna apropiată prin comuniunea în credinţă şi prin tradiţia creştină.”
„Mi-a fost teamă să primesc această numire, dar am făcut-o în spiritul ascultării în faţa Domnului nostru Isus Cristos şi cu încredere totală în Maica sa, Preasfânta Fecioară. Nu ştiu dacă pot să mă exprim bine în limba voastră… în limba noastră italiană. Dacă greşesc, mă veţi corecta. Astfel mă prezint vouă, tuturor, pentru a mărturisi credinţa noastră comună, speranţa noastră, încrederea noastră în Maica lui Cristos şi a Bisericii, dar şi pentru a porni din nou pe acest drum al istoriei şi al Bisericii, cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu ajutorul oamenilor.”
Papa Ioan Paul al II-lea, Cardinalul Karol Wojtyla, Arhiepiscop de Cracovia, a fost ales ca al 264-lea Papă, în al doilea scrutin din a doua zi a celui de-al doilea conclav din 1978, la cinci luni după cea de-a 58-a sa zi de naştere. Şase zile mai târziu, în 22 octombrie 1978, a fost inaugurat ministerul său pastoral. Ziua de 2 aprilie 2005 a fost a 9.664-a zi a pontificatului său, calculând din 22 octombrie 1978. Este al treilea pontificat ca lungime din istoria papalităţii. Cel mai lung a fost al Sfântului Petru (datele exacte nu se cunosc), urmat de cel al Papei Pius al IX-lea (1846-78: 31 de ani, 7 luni, 17 zile).
În cei 26 de ani şi jumătate ai săi ca Papă, Ioan Paul al II-lea a ţinut 9 Consistorii în care a creat 232 Cardinali, dintre care unul este „in pectore”. Doar trei dintre cei 117 Cardinali electori care vor intra acum în Conclav nu au fost creaţi de el. De la începutul pontificatului său, Sfântul Părinte a numit peste 3.500 dintre cei aproape 4.200 Episcopi din lume. S-a întâlnit cu fiecare dintre ei de mai multe ori de-a lungul anilor, în special atunci când aceştia efectuau cincinala lor vizită obligatorie la Vatican, „ad limina Apostolorum”.
A scris 14 Enciclice, 14 Exortaţii apostolice, 11 Constituţii apostolice, 42 Scrisori apostolice şi 28 Motu proprio, pe lângă sute de alte mesaje şi scrisori. În pregătire pentru Jubileul Anului 2000, Papa Ioan al II-lea a scris Scrisoarea apostolică „Tertio Millennio Adveniente”, datată în 10 noiembrie 1994, şi publicată patru zile mai târziu. A înfiinţat de asemenea Comitetul pentru Marele Jubileu al Anului 2000. A scris cinci cărţi: Să trecem pragul speranţei (1994), Dar şi mister (1996), Triptic Roman (poezie, 2003), Ridicaţi-vă, să mergem (2004) şi Memorie şi identitate (2005).
Sfântul Părinte în vârstă de 84 de ani a prezidat 15 Sinoade ale Episcopilor: şase ordinare (1980, 1983, 1987, 1990, 1994, 2001), unul extraordinar (1985) şi opt adunări speciale (1980, 1991, 1994, 1995, 1997, 1998 – în acest an au fost două – şi 1999). De-a lungul anilor, Sfântul Părinte a făcut 104 vizite pastorale în afara Italiei, dintre care ultima a fost la Lourdes, în august 2004. A făcut 143 călătorii în Italia şi aproape 700 vizite în cadrul oraşului şi Diecezei de Roma, inclusiv vizite în 301 dintre cele 325 parohii ale Diecezei al cărei Episcop a fost, pe lângă vizite în institute religioase, universităţi, seminarii, spitale, case de odihnă, închisori şi şcoli.
În cele 247 vizite pastorale în străinătate şi în Italia, Papa Ioan Paul al II-lea a parcurs 1.167.295 kilometri, adică peste de 28 de ori circumferinţa pământului sau de 3 ori distanţa de la Pământ la Lună. În Roma, Papa a primit în medie 1 milion de persoane pe an, inclusiv între 400.000-500.000 care au participat la audienţele generale săptămânale, pe lângă aceia care au venit pentru celebrări liturgice speciale precum Liturghiile de Crăciun şi Paşti, beatificări şi canonizări. El a mai primit de asemenea aproximativ 150.000-180.000 de persoane într-un an în audienţe acordate unor grupuri particulare, şefi de state şi de guverne.
La începutul pontificatului Papei Ioan Paul al II-lea, Sfântul Scaun avea relaţii diplomatice cu 85 de ţări. Acum are relaţii cu 174 ţări, precum şi cu Uniunea Europeană şi cu Ordinul Militar Suveran de Malta. Are relaţii de natură specială cu Federaţia Rusă şi cu Organizaţia de Eliberare a Palestinei. Potrivit Biroului pentru Celebrările Liturgice ale Suveranului Pontif, în ultimii 26 de ani Papa a proclamat 1.339 Fericiţi în 143 ceremonii şi 483 Sfinţi în 52 ceremonii.
A înfiinţat Institutul „Ioan Paul al II-lea” pentru Sahel în februarie 1984, şi Fundaţia „Populorum Progressio” pentru popoarele indigene din America Latină, în februarie 1992. De asemenea a fondat Academiile Pontificale pentru Viaţă şi pentru Ştiinţele Sociale. În plus, a instituit Ziua Mondială a Bolnavului (celebrată anual la 11 februarie) şi Ziua Mondială a Tineretului. A 20-a ZMT va fi celebrată în luna august a acestui an în Koln, Germania. Papa însuşi a ales temele şi le-a dezvoltat în Mesajele anuale pentru Zilele Mondiale ale Tineretului.
Karol Jozef Wojtyla s-a născut în Wadowice, un mic oraş aflat la 50 de kilometri de Cracovia, la 18 mai 1920. A fost al doilea dintre cei doi fii născuţi în familia lui Karol Wojtyla şi a Emiliei Kaczorowska. Mama sa a murit la naşterea celui de-al treilea copil – născut mort – în 1929. Fratele său mai mare Edmund, medic, a murit în 1932, iar tatăl său, ofiţer de armată în rezervă, a murit în 1941. A făcut Prima Împărtăşanie la vârsta de 9 ani şi a primit Mirul la vârsta de 17 ani. După ce a absolvit Liceul Martin Wadowita din Wadowice, s-a înscris la Universitatea Jagiellone din Cracovia, în 1938, şi la o şcoală de actorie.
Forţele de ocupaţie naziste au închis Universitatea în 1939, şi tânărul Karol a trebuit să lucreze într-o carieră, apoi într-o uzină chimică în Solvay, pentru a-şi câştiga traiul şi pentru a evita să fie deportat în Germania. În 1942, conştientizându-şi chemarea la preoţie, a început cursurile în seminarul clandestin din Cracovia, condus de Cardinalul Adam Stefan Sapieha, Arhiepiscop de Cracovia. În acelaşi timp, Karol Wojtyla a fost unul dintre pionierii „Teatrului Rapsodic”, de asemenea clandestin.
După al doilea război mondial, şi-a continuat studiile în seminarul major din Cracovia, după ce acesta s-a redeschis, şi la facultatea de teologie a Universităţii Jagiellone, până la hirotonirea sa ca preot la Cracovia, la 1 noiembrie 1946. La scurt timp după aceea, Cardinalul Sapieha l-a trimis la Roma, unde a studiat sub îndrumarea dominicanului francez R. Garrigou-Lagrange. Şi-a terminat doctoratul în teologie în 1948, cu o teză pe tema credinţei în lucrările Sf. Ioan al Crucii. În acel timp, în vacanţe, îşi exercita slujirea pastorală printre imigranţii polonezi din Franţa, Belgia şi Olanda.
În 1948 s-a reîntors în Polonia şi a fost vicar în diferite parohii din Cracovia, precum şi capelan al studenţilor universitari până în 1951, când şi-a reluat studiile de filosofie şi teologie. În 1953 a susţinut la Universitatea Catolică din Lublin o teză despre „Evaluarea posibilităţii de a fonda o etică catolică pe sistemul etic al lui Max Scheler”. Mai târziu a devenit profesor de teologie morală şi de etică socială la seminarul major din Cracovia şi la Facultatea de Teologie din Lublin.
În 4 iulie 1958, Papa Pius al XII-lea l-a numit Episcop titular de Ombi şi auxiliar de Cracovia, şi a fost consacrat Episcop în 28 septembrie 1958, în Catedrala Wawel din Cracovia, de către Arhiepiscopul E. Baziak. La 13 ianuarie 1964 a fost numit Arhiepiscop de Cracovia de către Papa Paul al VI-lea, care l-a creat Cardinal în 26 iunie 1967. Pe lângă participarea sa la Conciliul Vatican II (1962-1965) cu o importantă contribuţie la elaborarea Constituţiei „Gaudium et spes”, Cardinalul Wojtyła a participat la toate adunările Sinodului Episcopilor după ce acesta a fost înfiinţat de către Papa Paul al VI-lea în 1967.

Moartea Papei Ioan-Paul al II/lea ne-a umplut inima de durere si ne-a scaldat ochii in lacrimi, dar suntem plini de speranta si tresaltam de bucurie deoarece avem convingerea ca Papa este in cer la Domnul si de acolo se va ruga mereu pentru noi. Glorie fie lui Dumnezeu ca ne-a dat un Papa asa de mare si sfant.Incercam sa imbinam armonios, in spirit de credinta, lacrimile de durele cu cele de bucurie. Bunul Dumneyeu sa aiba mila de noi si sa dea Bisericii un nou Papa pe masura celui care s-a dus acasa la Tatal.
Laudat sa fie ISUS si PAPA Ioan al II lea .
Personal pt. mine a fost si va fi un model de credinta. Ma mandresc cu PAPA Carol Wojtyla, caruia nu i-a fost frica de cursele diavolului, nu i-a fost frica sa duca cuvantul lui ISUS la toate neamurile, nu i-a fost frica sa faca bine, sa vrea binele tuturor. De aceeia si noi trebuie sa-I luam exemplu si sa punem in practica, nu numai teorie,sa nu ne fie frica sa facem binele, daca celui rau nu-i este frica sa faca raul, tie de ce sa-ti fie frica sa faci binele? Trebuie cu curaj, nu sa fim comozi, sa facem binele de cate ori avem ocazia, caci DUMNEZEU ne va rasplati insutit.Asta am invatat eu de la PAPA al nostru. Sa fim buni crestini, rabdatori, perseverenti in rugaciune.
Odihneasca-se in pace in imparatia cerului, si fie ca, sa binecuvanteze si tara noastra
Ana M.
A trecut un an de la moartea a celui mai iubit PAPA, CAROL WOITILA! Anul 2005 a fost un an foarte tragic pentru omenire! Papa Ioan Paul al II-lea a trecut la viata vesnica! prin EL lumea a invatat ce inseamna credinta, pace si bunatate! Iubite Papa ramai vesnic in inima mea! DUMNEZEU SA TE INALTE LANGA EL! TE VOM IUBI MEREU