Bush, Bush şi Clinton, la Papa
07.04.2005, Roma (Catholica) - Sute de mii de credincioşi au asaltat Vaticanul în aceste zile cu speranţa să îl vadă, poate pentru prima dată, dar cu siguranţă pentru ultima oară, pe Papa Ioan Paul al II-lea. Bazilica San Pietro a fost închisă în ultimele zile doar câteva ore pe zi, pentru întreţinere. Azi-dimineaţă, la ora 10, rândul a fost îngheţat: nu s-a mai permis adăugarea de noi persoane, iar celor care erau deja la rând li s-a promis că vor ajunge în Bazilică. Seara, la ora 10PM, Bazilica urmează să fie închisă publicului, rămânând deschisă oficialităţilor de stat şi bisericeşti, precum şi celor responsabili cu amenajările pentru funeraliile de mâine. Până miercuri seara, două milioane de persoane au trecut pe la Papa.
Printre cei veniţi să îi aducă un ultim omagiu Papei s-a numărat şi delegaţia americană condusă de preşedintele Bush, sosit miercuri noaptea, alături de doi foşti preşedinţi: tatăl său, George H.W. Bush şi Bill Clinton. Din delegaţie mai fac parte Laura Bush şi secretarul de stat, Condoleezza Rice. Delegaţia americană a venit de la aeroport direct în Bazilică, iar cei trei preşedinţi americani au îngenuncheat în faţa trupului Papei, imagine intens mediatizată astăzi. În aceste zile au sosit sau urmează să sosească aproximativ 200 de şefi de state, o dovadă impresionantă a influenţei avute de Papa Ioan Paul al II-lea. Preşedintele Bush este primul preşedinte care asistă la funeraliile unui Papă. Când în 1978 a murit Papa Ioan Paul I, soţia preşedintelui Carter, Rosalynn, a condus delegaţia americană, din care a făcut parte şi mama lui, Lillian Carter.
Conform CNN, Carter a dorit să vină la funeraliile de mâine, dar Vaticanul a limitat delegaţia la cinci persoane. Pe lângă cei doi Bush, Clinton şi Carter, în SUA mai trăieşte un fost preşedinte, dar are 91 de ani şi sănătatea îi este precară. „Va fi o onoare pentru mine să îmi reprezint ţara într-o ceremonie care marchează o viaţă remarcabilă, o persoană care a luptat pentru libertatea şi pentru demnitatea omului”, a declarat Bush marţi. Papa i-a întâlnit pe toţi cei cinci preşedinţi care au condus SUA în timpul pontificatului său: de la Carter la Bush jr. Sfântul Părinte a vizitat Statele Unite de cinci ori. În 1979 l-a vizitat pe Carter la Casa Albă. În 1987 s-a întâlnit cu Reagan la Miami, Florida. Iar cu Clinton s-a întâlnit în SUA de trei ori: în 1993 în Denver, Colorado; în 1995 în Neward, New Jersey; şi în 1999 în St. Louis, Missouri. Astfel, Papa nu a fost în SUA nici când preşedintele a fost Bush senior, nici când a fost preşedinte Bush junior.

Am urmarit cu mare atentie prezenta liderilor politici la catafalcul Sf Parinte Ioan Paul al II-lea!
Mi-a placut faptul ca G.W. Bush impreuna cu staful sau, tot de sorginte presedentiala, au plecat genunchiul, desi sunt neoprotestanti. Germania din pacate nu a oferit nici un fel de respect, decât strict protocolar, mi-a fost rusine cu mândra Germanie în care traiesc.
O.M