Simpozion internaţional: „Viaţa – dar divin şi responsabilitate umană”
16.05.2005, Iaşi (Catholica) - La Sala de Conferinţe „Dr. Iustin Moisescu” a Centrului Eparhial Iaşi a avut loc astăzi, începând cu orele 18.00, deschiderea oficială a Simpozionului Internaţional „Viaţa – dar divin şi responsabilitate umană – în tradiţie iudaică şi creştină”. Simpozionul este derulat de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Facultatea de Teologie Ortodoxă Dumitru Stăniloae din Iaşi, Ambasada Statului Israel în România, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România şi Secretariatul de Stat pentru Culte.
În deschiderea simpozionului au susţinut alocuţiuni IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei; Excelenţa Sa Rodica Radian Gordon, Ambasadorul Statului Israel în România; Marele Rabin Menachem Hacohen, Şef Rabin al Cultului Mozaic în România; PS Petru Gherghel, Episcopul Diecezei de Iaşi; dr. Adrian Lemeni, Secretar de Stat pentru Culte; şi Iulian Sorin, Secretar General al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România. De asemenea, au luat cuvântul reprezentanţi ai autorităţilor locale şi centrale.
Simpozionul va continua mâine dimineaţă cu comunicările „Valoarea vieţii în Biblie”, susţinută de Marele Rabin Menachem Hacohen, şi „Viaţa umană între determinismul manipulărilor tehnologice şi libertatea transfigurărilor spirituale”, susţinută de pr. prof. dr. Gheorghe Popa, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă Dumitru Stăniloae din Iaşi. Vor urma apoi alte două referate: „Conceptul de viaţă în Magisteriul Papei Ioan Paul al II-lea”, susţinut de pr. prof. Wilhelm Dancă şi cel pe tema „Valoarea vieţii în Biblie”, susţinut de oratori evrei. Marţi după-amiază sunt programate vizite la Sinagoga din Iaşi, la statuia lui Abraham Goldfaden şi la Cimitirul Evreiesc din Păcurari.
Miercuri dimineaţa va avea loc o nouă sesiune plenară de comunicări. Vor conferenţia oratori evrei despre „Valoarea vieţii în Biblie” şi pr. arhim. Iuvenalie Ionascu despre „Îngrijirea vieţii umane – principiu fundamental în bioetică”. De asemenea, va conferenţia şi pr. prof. dr. Petre Semen pe tema „Sensul şi valoarea vieţii în gândirea iudeo-creştină”. Miercuri după-amiază este programată sesiunea plenară în care vor avea loc evaluarea rezultatelor manifestării şi aprobarea Comunicatului final, informează situl Trinitas.ro al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Secretarul de Stat pentru Culte, dr. Adrian Lemeni, a salutat iniţiativa organizării acestui simpozion internaţional, care în opinia sa constituie un bun prilej pentru dezvoltarea dialogului interreligios: „Simpozionul este o iniţiativă salutară, dincolo de faptul că tematica este destul de actuală, dar poate dezvolta şi cadrul de valorificare a dialogului interreligios: este vorba de două Religii cu tradiţii impresionante. În contextul contemporan referitor la această problematică, se pot genera multiple dezbateri în cadrul acestui Simpozion şi se pot oferi perspective generoase pentru a găsi răspunsurile la situaţiile legate de această temă. Acest simpozion poate să confirme şi să dezvolte perspectiva unei bune convieţuiri.” Lemeni a mai menţionat că instituţia pe care o conduce va sprijini şi pe viitor manifestări similare: „Secretariatul de Stat pentru Culte este preocupat să sprijine astfel de acţiuni care pot genera un cadru de dezvoltare a relaţiilor interconfesionale, interreligioase în care valorile comune să fie promovate în spirit de toleranţă şi în spirit de ecumenicitate.”

Dragi prieteni. Binevenit si instructiv. O scapare: parintele arhim. dr. Iuvenalie Ionascu este prescurtat cu pr. arhim. ceea este gresit fiindca arhim. este tot preot.