„Codul lui Da Vinci”, un volum în care autorul… bate câmpii

02.06.2005, Bucureşti (Catholica) - În numărul de marţi al cotidianului „România liberă”, Adrian Popescu a publicat un articol despre romanul lui Dan Brown, vândut în toată lumea în milioane de exemplare, tradus şi la noi, la Editura „Rao”. Romanul „are toate ingredientele reţetei de succes, story poliţist, scandalul unor afirmaţii eretice, un vag aer de iniţiere, la nivelul cititorului mediu, în ezoterism. Mai adăugaţi un deget de istoria cruciadelor, arta plastică, mişcări religioase. Un tutti-frutti bizar, nearmonizat ca gust şi savoare a scriiturii şi construcţiei, de unde rămâi cu o schemă săracă de erezie postmodernă, precară intelectual, cu inconsistenţa, dar şi răutatea unei bârfe de cafenea”, o caracterizează autorul articolului.

„Un puseu eretic, o făcătură sclipitoare, care ia ochii cititorilor naivi sau snobi. Nesusţinută de argumente, abuzând de conjuncturi, supoziţii pripite, inflamări patetice, ideea pe care îşi bazează autorul cartea – interzicerea cultului feminin în creştinism – devine expresia unei subiectivităţi exacerbate. Graalul, pe care îl caută eroii romanului cu tramă poliţistă, ar fi Maria Magdalena, care devine, în elucubraţiile aberante ale lui Dan Brown, soţia lui Cristos. Mai departe, templerii ştiu ei ce ştiu, au cunoştinţe şi documente secrete în acest sens, iar Da Vinci sau Botticelli, Newton păstrează cultul feminin în ciuda interdicţiei acestuia, pe care, desigur, Vaticanul îl condamnă. Aberant, fantasmagoric. Ce mi se pare de prost gust în acest roman de succes, o poveste a Graalului pe înţelesul celor care citesc puţin, e aerul grăbit al expunerilor de artă sau al doctrinelor ezoterice, un fel de manual scurt de ştiinţă popularizată, de prin anii `60 ai socialismului, cu necesarele comentarii ateiste ale propagandei. Opus Dei, de pildă, respectabila mişcare a Bisericii Universale, iniţiată în Spania, în 1928, apare distorsionat ca o mişcare de fanatici. Josemaria Escriva de Balageur, întemeietorul mişcării, un intelectual exigent dar deschis lumii valorilor, beatificat de Papa Ioan Paul al II-lea, de mult, nici nu e pomenit. O demonizare ideologică din partea lui Dan Brown, informat după ureche, o spune chiar el, de actuali şi foşti membri. Nimic despre `Drum`, aforismele monseniorului Josemaria Escriva de Balaguer (traduse şi în româneşte, printre alte zeci de limbi), ce ar fi putut fi citate, mult mai convingătoare decât fumigenele lui Brown. Nimic despre universitatea romană a mişcării (Ateneo Sacro Cuore), prelatura, sediul central din apropierea Muzeului de Artă Modernă din Roma, dacă tot e Luvru scena crimei, de unde porneşte totul.”

Fostul preşedinte AGRU mai scrie: „Primul contraargument la plasa de păianjen a acuzaţiilor browniene (ca şi mişcarea fizică haotică, binecunoscută) de misoginism, formulate împotriva religiei creştine, plasa unde se pot prinde naivii, este cinstirea Fecioarei, Preacuratei Maria, mama universală, ajutorul tuturor credincioşilor ortodocşi şi catolici. Apoi, Leonardo nu e magicianul de tip Cagliostro, ci savantul din Codex Atlanticus, pictorul cu penumbrele sale misterioase, omul Renaşterii, unde magia şi dogma se află în tensiunea confruntărilor artistic fecunde. `Închinarea magilor` de la Uffizzi nu e interzisă curiozităţii vizitatorilor, cum susţine romancierul. În `76, am putut-o vedea în linişte, nu am remarcat în lucrare decât spaima sacră dinaintea minunii, uimirea magilor în faţa Copilului-Dumnezeu, nu altceva, tenebros, cum vede autorul. Scriitura lui Dan Brown este artificial- comercială, departe cu ani lumină de Eco, sau de excelenta reconstituire, dar şi parabola politică a lui Ştefan Heimn, „Relatare despre regele David”. Gustul se perverteşte prin asemenea lucrări mediocre de citit în tren, eventual. Dacă nu ar fi fost amestecul indistinct, dintre fantezie şi document, declarat în preambul, poate nimeni nu i-ar fi reproşat lui Dan Brown altceva decât bizareria şi ipotezele aiuritoare. Aşa, amalgamul de lucruri incontrolabile, practicat de romancier, produce revolta cărturarilor, criticilor, istoricilor. Numeroase volume apărute în Statele Unite demonstrează tezele nefondate susţinute cu aplomb de autor. Pe scurt, Brown bate câmpii.”