Colaboraţi în apărarea păcii şi slujiţi pacea adevărată
28.06.2005, Vatican (Catholica) - În această seară, Papa Benedict al XVI-lea a participat în Aula Paul al VI-lea la o celebrare organizată în onoarea sa şi promovată de Familia Sf. Luigi Orione, Serviciul Misionar de Tineret – Arsenalul Păcii al oraşului Torino, Protecţia Civilă Italiană şi Asociaţia „Papaboys”. Mai mulţi solişti italieni, precum şi un grup de tineri cu handicap din Polonia, Iordania şi Italia, au participat de asemenea la celebrare, tema fiind „atâtea inimi în jurul Papei, mesagerul păcii”. În discursul său, Sfântul Părinte a amintit cum Sf. Luigi Orione „ar vorbi cu intensă afecţiune despre persoana Papei, recunoscându-i rolul nu doar în Biserică, ci şi în slujirea întregii omeniri”.
După ce a subliniat faptul că celebrarea din această seară subliniază un aspect particular al slujirii Succesorului Sf. Petru, acela de „mesager al păcii”, Papa a întrebat: „Cum aş putea să nu profit de prezenţa voastră pentru a-mi aduce omagiul pentru numeroşii tăcuţi `constructori ai păcii`, care, prin mărturiile şi prin sacrificiile lor, promovează dialogul dintre popoare, pentru depăşirea tuturor formelor de conflicte şi de divizare, pentru a face lumea un tărâm al păcii şi fraternităţi între toţi oamenii?” Papa Benedict al XVI-lea i-a încurajat pe cei prezenţi, „fiecare în domeniul său şi după puterile proprii, să îşi ofere colaborarea pentru apărarea demnităţii tuturor oamenilor, apărea vieţii umane şi să acţioneze energic pentru pacea autentică în toate mediile sociale”.
Adresându-se în special tinerilor, Papa a amintit la final că predecesorului său, Papa Ioan Paul al II-lea, „a cărui cauză de beatificare începe astăzi”, îi plăcea să spună „că voi tinerii sunteţi speranţa şi viitorul Bisericii şi omenirii. Să dea Domnul ca în inimile voastre să se nască o dorinţă şi mai mare de a crea o lume a unei păci autentice şi stabile”.
