Compendiumul Catehismului va fi distribuit la ZMT
02.07.2005, Vatican (Catholica) - Compendiumul Catehismului Bisericii Catolice (CCBC), lansat la 29 iunie de Papa Benedict al XVI-lea, va fi distribuit tinerilor participanţi la Ziua Mondială a Tineretului din Koln, din august anul acesta. Conform unei declaraţii a Arhiepiscopului Angelo Amato, secretar al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, Papa Ioan Paul al II-lea a sperat ca acest Compendium să fie gata pe ZMT 2005. CCBC va fi disponibil, chiar în opt limbi.
Vorbind pentru publicaţiile Famiglia Cristiana şi Avvenire, Arhiepiscopul Amato a amintit că Compendiumul este rezultatul unei „ample consultări” în rândul Episcopilor lumii. Lucrarea a fost pregătită de o comisie condusă de Cardinalul Joseph Ratzinger, actualul Papă, şi i-a inclus şi pe Cardinalii Christoph Schönborn, Arturo Medina Estevez, Tarciscio Bertone, Dario Castrillon Hoyos şi Jean-Pierre Schotte. CCBC a fost aprobat de Papa Ioan Paul al II-lea cu puţin înainte de a muri. „Ne-am grăbit cu traducerile”, a spus Arhiepiscopul Amato, pentru a împlini dorinţa defunctului Pontif, astfel ca lucrarea să fie gata pe Ziua Mondială a Tineretului.
Compendiumul Catehismului Bisericii Catolice va apare în viitorul apropiat şi în limba română. Editura Presa Bună a Diecezei de Iaşi a anunţat începerea demersurilor pentru obţinerea dreptului de traducere a lucrării. Catehismul Bisericii Catolice a fost scos de Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, şi poate fi comandat prin Internet prin librăria „Presa Bună” de pe siturile Ercis.ro şi Catholica.ro.
