Credincioşilor din Madrid: purtaţi lumina Evangheliei la toţi
04.07.2005, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea a primit astăzi un grup de pelerini din Arhidieceza de Madrid, Spania, însoţiţi de Arhiepiscopul lor, Cardinalul Antonio Maria Rouco Varela, şi de Episcopii auxiliari ai acestuia. Vizita a marcat încheierea celui de-al treilea sinod diecezan, care a avut tema: „Transmiterea credinţei, trăită şi practicată în comuniune cu Biserica”. Papa a subliniat că în perioada adunării sinodale, „comunitatea eclezială devine conştientă că este o `familie în credinţa` şi un `simbol al unităţii pentru întreaga societate`. Este o comunitate catolică, iar catolic înseamnă tocmai că este o adunare deschisă, depozitară a unui mesaj universal destinat tuturor fiinţelor umane. […] Această comunitate catolică este astăzi în pelerinaj la Roma, ca semn al comuniunii cu Succesorul lui Petru, şi deci cu Biserica Universală”, a spus Papa.
„Într-o societate însetată după valori umane adevărată, şi suferind atâtea diviziuni şi împărţiri, comunitatea credincioşilor trebuie să devină purtătoarea lumii Evangheliei, cu încrederea că iubirea este, în primul rând, comunicarea adevărului.” Sfântul Părinte a continuat: „În vederea acestui ţel, Biserica din Madrid doreşte să fie prezentă în toate domeniile vieţii de zi cu zi, […] deoarece Duhul ne îndeamnă să îi aducem pe toţi oamenii la iubirea pe care Dumnezeu Tatăl ne-a arătat-o în Isus Cristos. […] Trebuie să mergem la periferia societăţii pentru ca să ducem tuturor lumina mesajului lui Cristos privitoare la semnificaţia vieţii, familiei şi societăţii, ajungând la oamenii care trăiesc în deşertul abandonării şi sărăciei, şi iubindu-i cu iubirea Domnului înviat. […] Urmând liniile trasate de sinod,” a spus Papa Benedict al XVI-lea în încheiere, „căutaţi să vă hrăniţi spiritual cu rugăciunea şi cu o intensă viaţă sacramentală; aprofundaţi-vă cunoştinţele despre Cristos şi mergeţi cu toată tăria spre sfinţenie, `nivelul cel mai înalt al vieţii creştine`, după cum obişnuia să spună iubitul Papă Ioan Paul al II-lea.”
