Papa: Mamma mia!
28.07.2005, Les Combes (Catholica) - Centrul de Televiziune al Vaticanului a oferit ieri imagini în premieră cu Papa Benedict al XVI-lea în timpul vacanţei pe care acesta şi-o încheie astăzi în Alpii italieni. În scurta filmare, Sfântul Părinte se afla într-o plimbare prin munţi, alături de secretarul său, Mons. Georg Gaenswein, şi cu ghidul montan Albert Cerise, care timp de zece ani s-a ocupat de călătoriile prin munţi ale Papei Ioan Paul al II-lea.
Privind spre unul dintre piscuri, Mons. Gaenswein a spus: „De regulă `Dintele Uriao` se vede foarte clar, dar astăzi este în nori.” Sfântul Părinte a răspuns: „În ţara noastră, munţii de trei mii de metri au tot timpul zăpadă. Aici suntem însă mai la sud.” Ghidul i-a indicat Papei un alt pisc, şi i-a explicat „acolo, o enormă avalanşă a îngropat un întreg sat”. Papa s-a întors şi a întrebat: „Un întreg sat? Mamma mia!” a continuat el, folosind o expresie tipic italiană. Ghidul i-a indicat apoi alte locuri, inclusiv un lac, „cel mai frumos lac”. Camerele de filmare i-au prezentat apoi pe cei trei continuându-şi plimbarea, oprindu-se pentru puţin timp, pentru a sta de vorbă cu doi pădurari ce le-au ieşit în cale.
Papa Benedict al XVI-lea şi-a început vacanţa în Les Combes la 11 iulie. Astăzi la 5.30PM Sfântul Părinte ia avionul de la aeroportul din Aosta, şi va merge direct la Castel Gandolfo, în sudul Romei. Acolo va sta până la călătoria în Germania, din luna august, pentru participarea la Ziua Mondială a Tineretului. La Castel Gandolfo Papa va urma un program clasic, incluzând audienţele generale de miercuri şi discursurile de duminică de la rugăciunea Angelus.

Noul nostru Papa, Bededict al 16-lea, ma atrage in mod deosebit,este un inefabil… desi mult l-am iubit si pe regretatul Papa, Ioan Paul al 2-lea.
Felicia Roman