Secretul Papei Ioan Paul al II-lea a fost Euharistia
04.09.2005, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea consideră că secretul vieţii spirituale a predecesorului său, Papa Ioan Paul al II-lea, a fost relaţia cu Isus în Euharistie. În scurtul discurs ţinut duminica la amiază cu ocazia rugăciunii Angelus, Sfântul Părinte a amintit că „acest an special dedicat misterului Euharistiei a fost convocat de Papa Ioan Paul al II-lea pentru trezirea în poporul creştin a credinţei şi iubirii pentru acest sacrament, comoară autentică a Bisericii”.
„Cu câtă devoţiune celebra el Sfânta Liturghie, centrul fiecăreia din zilele existenţei sale! Cât timp petrecea în adoraţie şi în rugăciune în tăcere în faţa tabernacolului!”, a exclamat Papa. Pe când era prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, Cardinalul Joseph Ratzinger a fost unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai Papei Ioan Paul al II-lea. „În ultimele luni, boala l-a identificat mai mult cu Cristos în suferinţă”, a spus Papa Benedict. „Este impresionant faptul că în ceasul morţii sale, el şi-a unit sfârşitul vieţii cu jertfa lui Cristos din Liturghia ce se celebra lângă patul său”. Liturghia pentru sărbătoarea Divinei Îndurări a fost prezidată atunci, la 2 aprilie, de Arhiepiscopul Stanislaw Dziwisz, secretarul personal al Papei Ioan Paul al II-lea.
Papa Benedict a mai spus astăzi că „existenţa pământească [a Papei Ioan Paul al II-lea] s-a încheiat în Octava pascală, tocmai în inima acestui An Euharistic, în care s-a făcut trecerea de la pontificatul său la al meu. De aceea, cu bucurie, încă de la începutul acestei slujiri pe care Domnul mi-a încredinţat-o, reafirm caracterul central al sacramentului prezenţei reale a lui Cristos în viaţa Bisericii şi a fiecărui creştin.”
