Ziua misionară la Roman
17.10.2005, Roman (Catholica) - Şi în biserica romano-catolică „Fericitul Ieremia Valahul” din Roman, duminică, 16 octombrie 2005, aşa după cum s-a stabilit în Dieceza de Iaşi, s-a celebrat Ziua Mondială a Misiunilor. Între orele 15.30 şi 16.50 s-a desfăşurat o veghe misionară având ca temă „Misionarii – pâine frântă pentru viaţa lumii”. La acest moment deosebit au participat activ peste 250 de tineri din cele patru parohii ale oraşului muşatin şi din parohia Traian (NT), precum şi şase preoţi şi zeci de călugări şi călugăriţe. Celebrarea a fost organizată de Comunitatea Iosefinilor lui Murialdo împreună cu preoţii şi tinerii din parohia gazdă.
Fiind luna în care se încheie Anul Euharistiei, veghea misionară a început cu un cântec, în timpul căruia s-a făcut expunerea Preasfântului Sacrament. Părintele Fabio Volani a coordonat întâlnirea, care a fost prezidată de părintele Romeo Neculai. Acesta, în cuvântul de zidire, a încercat să-i convingă pe cei prezenţi de misterul iubirii intratrinitare, prin care Tatăl l-a trimis în lume pe Fiul unul născut ca să o ridice la demnitatea filială şi pe Duhul Sfânt ca să aducă, prin intermediul creştinilor, mesajul de iubire făcut vizibil în frângerea vieţii lui Isus Cristos pe Calvar. Astfel, fiecare tânăr trebuie să devină misionar în societatea în care trăieşte: pe stradă, la şcoală, la serviciu, în familie, în micile grupuri de prieteni.
După binecuvântarea cu Preasfântul Sacrament, a luat cuvântul părintele paroh Alois Moraru, care a mulţumit celor prezenţi şi celor care s-au implicat în organizarea celebrării, invitându-i la o agapă frăţească. Fiecare tânăr a primit un gând spiritual, care să-i ajute în trăirea misionară, şi câte o pâine, pe care să o consume în familie, ca simbol al comuniunii şi al frângerii vieţii pentru cei care au nevoie de iubire. Informaţiile sunt semnate de pr. Romeo Neculai.

Ziua misiunilor este foarte importanta deoarece ne face sa ne dam seama ca misionarii au nevoie de sprijinul nostru.