Prezentarea cărţii „Catedrala Romano-Catolică Iaşi”
01.11.2005, Iaşi (Catholica) - În catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină” a avut astăzi loc, de la ora 18.00, un moment cultural deosebit, prilejuit de prezentarea cărţii „Catedrala Romano-Catolică Iaşi”. La acest eveniment cultural au participat o parte dintre Episcopii, preoţii şi invitaţii din străinătate aflaţi la Iaşi cu ocazia sfinţirii catedralei noi, alături de un public numeros. Manifestarea a fost deschisă de PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, care a semnat de altfel şi prefaţa volumului. În continuare au luat cuvântul pr. Ştefan Lupu, directorul coordonator al Departamentului de Cercetare istorică de pe lângă Episcopia Romano-Catolică Iaşi, şi pr. Cornel Cadar, directorul Editurii „Presa Buna” şi editorul lucrării. În încheiere a luat cuvântul PS Petru Gherghel, Episcopul de Iaşi, care a ţinut să-i omagieze pe autorii cărţii şi i-a îndemnat pe credincioşi să se apropie de o carte istorică, plină de semnificaţii spirituale, teologice, dedicată istoriei de şase secole a prezenţei catolicilor la Iaşi.
Din partea autorilor au participat pr. prof. Anton Despinescu de la Institutul Teologic „Sf. Iosif” din Iaşi şi dr. Dănuţ Doboş de la Departamentul de Cercetare Istorică de pe lângă Episcopia Romano-Catolică de Iaşi, coordonatorul lucrării. În discursul său, pr. Ştefan Lupu a prezentat capitolele cărţii. „Primul capitol a fost realizat de doamna profesor Stele Cheptea, arheolog şi cercetător la Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană. În baza cercetărilor arheologice, doamna Cheptea a argumentat continuitatea neîntreruptă a vieţii şi trăirii catolice, pe durata a şase secole de istorie, pe aceeaşi vatră, istorie ce-şi are începuturile încă din primele decenii ale vieţii urbane la Iaşi. Îi mulţumim doamnei profesor Stela Cheptea pentru contribuţia şi zelul depus în dezvoltarea arheologiei creştine şi aşteptăm să ne dezvăluie şi în viitor multe alte taine, pe care atât lăcaşul sfânt, cât şi locul ce-i aparţine par să le păstreze încă.”
„Pr. Fabian Doboş, aflat în prezent la studii în Italia, l-a omagiat pe ctitorul catedralei, pr. Fidelis Rocchi şi a realizat totodată o incursiune în secolul al XX-lea, surprinzând cele mai importante momente din istoria catedralei. Părintele profesor Anton Despinescu, un adevărat veteran al istoriografiei noastre catolice, ne prezintă un document extrem de preţios, şi anume cronica evenimentelor petrecute la catedrala `Adormirea Maicii Domnului` pe durata a două decenii. Mesajul contribuţiei Sfinţiei sale este acela că tezaurul spiritual al vechii catedrale merită să fie cunoscut şi preţuit deopotrivă. Îi mulţumim pr. Despinescu pentru modul în care a răspuns acestei chemări ştiinţifice şi îl aşteptăm cu noi contribuţii pe mai departe în cadrul departamentului nostru de cercetare. Domnul profesor Dănuţ Doboş, care este şi coordonatorul lucrării – calitate în care vă roagă să-i adresaţi exclusiv Domniei sale criticile şi observaţiile de rigoare în legătură cu unele neajunsuri ale cărţii – ne prezintă principalele evenimente petrecute în viaţa bisericii vechi, în secolul al XIX-lea. De asemenea, istoricul citat prezintă obiectele de patrimoniu aflate în biserica veche, obiecte pe car le datorăm episcopului Giuseppe Salandari, autorul amplelor restaurări din secolul trecut, şi un adevărat al doilea ctitor al catedralei.”
„Cititorii noştri vor descoperi în cuprinsul cărţii o contribuţie ştiinţifică de aleasă ţinută pe care o datorăm doamnei profesor Tereza Sinigalia de la Departamentul Patrimoniu al Ministerului Culturii, un renumit specialist în istoria artei, şi un colaborator merituos al Centrului `Biserica şi Istoria` de pe lângă Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti. Îi mulţumim doamnei Tereza Sinigalia pentru excelentul demers ştiinţific dedicat picturii din biserica veche, biserică pusă sub scutul sfintei Fecioare. Totodată, capitolul doamnei Sinigalia reprezintă şi un omagiu adus autorului picturii din biserica veche, sicilianul Giuseppe Carta. Nu în ultimul rând dorim să evidenţiem capitolele redactate de domnul arhitect Gheorghe Hereş şi pr. Cornel Cadar, directorul Editurii `Presa Bună`. Ambele contribuţii au fost dedicate bisericii noi.”
