IPS Bartolomeu despre noua Mitropolie
08.11.2005, Bucureşti (Catholica) - Alegerea Episcopului Laurenţiu Streza ca Mitropolit al Ardealului a fost urmată, surprinzător cel puţin pentru observatorii externi, de divizarea Mitropoliei prin înfiinţarea uneia noi cu sediul la Cluj. Motivaţia ar fi faptul că Clujul a devenit în timp centrul Ardealului, iar ideea mutării se afirmă că nu este nouă. Evenimentul Zilei a publicat astăzi un interesant şi lung interviu cu Arhiepiscopul Bartolomeu Anania al Clujului, interviu pe care îl reproducem în continuare.
– De ce a fost nevoie de înfiinţarea noii Mitropolii a Clujului, Albei Iulia, Bihorului şi Maramureşului?
– Întotdeauna, centrul autorităţii ecleziastice urmează autorităţile civile. Adică, de obicei, oraşul cel mai important sau metropola din cea mai importantă zonă devine sediul mitropoliei. În evoluţia aceasta istorică, Clujul a ajuns centrul Transilvaniei.
– Credeţi că Sibiul şi-a pierdut din importanţa sa de centru religios?
– Sigura că da. Clujul a luat-o înainte. Datorită îndelungatei absenţe a mitropolitului Plămădeală, Mitropolia de la Sibiu era una prăbuşită. IPS Laurenţiu va avea de lucru cel puţin trei sau patru ani de acum înainte. Va fi o muncă foarte grea. Eu nu sunt de acord ca un ierarh să moară în scaun numai de dragul scaunului. Când voi începe să nu mă mai simt bine, mă voi retrage pentru binele Eparhiei.
– De ce credeţi că unele voci de la Sibiu se opun înfiinţării acestei noi Mitropolii? Şi l-aş da aici exemplu pe părintele profesor Mircea Păcurariu?
– Vocea părintelui Păcurariu este una izolată şi chiar ieri dimineaţă am primit mesaje de acolo, care sunt în dezacord cu ceea ce spunea părintele profesor Păcurariu. Un profesor, oricât de strălucit ar fi, nu poate să pună în discuţie o decizie a Sfântului Sinod.
– Au existat mai multe variante discutate în Sinod, una de strămutare a sediului Mitropoliei Ardealului de la Sibiu la Cluj şi o alta de înfiinţare a unei noi Mitropolii…
– Am discutat despre mutarea sediului de la Sibiu la Cluj în condiţiile în care Mitropolitul de la Sibiu să primească titlul de ad-personam şi doar scaunul să se mute cu toată Mitropolia Ardealului. Nu am nimic împotriva lui IPS Laurenţiu. S-a respins această varianta şi s-a optat pentru înfiinţarea altei Mitropolii.
– În momentul de faţă, IPS Laurenţiu Streza este Mitropolitul Ardealului. Va putea fi revocată decizia Sfântului Sinod de către Adunarea Naţională Bisericească?
– Laurenţiu va rămâne aşa, până când această hotărâre a Sfântului Sinod va fi validată de Adunarea Naţională Bisericească. Şi va fi validată, pentru că adunarea nu are competenţa de a invalida hotărârile Sfântului Sinod, ci doar de a scrie în statut că exista o Mitropolie la Cluj.
– După decizia Sfântului Sinod de joi aţi mai discutat cu Mitropolitul Laurenţiu Streza?
– Nu. Nici nu mi s-a adresat, nici nu l-am căutat.
– Dacă joia trecută Arhiepiscopul Andrei Andreicuţ de la Alba ar fi fost ales Mitropolit, aţi mai fi pus în discuţie înfiinţarea unei noi Mitropolii?
– Da. Chiar el mi-a zis aşa, că la Cluj-Napoca ar trebui să funcţioneze noua Mitropolie, pentru că oraşul, în ultima vreme, a crescut în importanţă.
– S-a vehiculat că, în toată aceasta mutare, ţinta ar fi scaunul patriarhal.
– Este o falsă percepţie că al doilea în rang, Mitropolitul Daniel de la Iaşi ar ajunge automat Patriarh. Nu este adevărat. Într-un eventual caz, Daniel ar ajunge Patriarh locotenent şi se fac alegeri din nou, exact aşa cum s-a întâmplat în cazul Mitropolitului Ardealului.
– Cum va influenţa activitatea Sinodului, înfiinţarea noii Mitropolii de la Cluj?
– Am impresia că totul plutea în aer. Nu a fost nimic premeditat. În dimineaţa acelei zile ne-am gândit că este momentul istoric să punem în practică ceea ce am discutat demult. Toţi cei şapte am cerut Sinodului prin hârtie scrisă şi l-am rugat pe Preafericitul Patriarh să o pună în discuţie pe ordinea de zi. Totul a fost legal. A fost vot deschis, 37 au votat pentru şi trei s-au abţinut.
– Ceea ce s-a întâmplat poate aduce prejudicii de imagine BOR?
– Nu cred. Discuţiile vor mai dura câteva zile şi după aceea totul se va linişti. Nu pot fi în duşmănie cu cei de la Sibiu sau ei cu noi. Am fost catalogat în fel şi chip, fascist şi criminal aşa că tot ce se zice acum nu mă prea interesează.
– Documentul semnat de cei şapte Ierarhi dovedeşte că Ardealul bisericesc nu l-a fi dorit Mitropolit pe Laurenţiu Streza?
– Nu cunosc voturile, pentru că acestea au fost secrete. Eu l-am votat pe Andrei Andreicuţ. Dar am mai spus-o, Andrei nu îmi este prieten, iar Laurenţiu nu îmi este duşman. Eu pornesc de la interesele Bisericii şi ceea ce înseamnă fişa postului pentru mitropolitul Ardealului. Şi, în convingerea mea, fişa postului de la Sibiu îl cerea pe Andrei.
– Personal consideraţi că alegerile pentru funcţia de Mitropolit al Ardealului au fost corecte? Au fost trădări?
– Da. Am fost în sală, au existat două tururi de scrutin şi majoritatea a decis. Eu sunt om de tribună şi de amvon, nu sunt om de culise.
– Credeţi că prin decizia de a înfiinţa noua Mitropolie v-aţi făcut duşmani în Sinod?
– Ce om nu are duşmani?
– Criticii ideii de înfiinţare a noii Mitropolii la Cluj spun că ce nu a reuşit ocupaţia austro-ungară vreme de 200 de ani, de a dezbina Biserica Ortodoxă, s-a reuşit acum din interiorul BOR…
– Au încercat să creeze o stare de tensiune pe marginea acestei teme. A fost opera Vienei de a pune Mitropolia la Sibiu, la marginea imperiului. Romanii din imperiu nu au avut voie să facă biserici în oraşe, ci doar la periferie.

Prin infiintarea mitropoliei clujului s-a reusit exact ce n-au resusit ungurii inainte de 1918. PS (şi nu IPS Bartolomeu Anania – ca nu l-a validat încă nici o structura a BOR)nu are dreptate cand spune ca austriecii nu ne-au lasat sa ne asezam mitopolia in centrul Ardealului, ci la perifeerie. Sau, din Valcea fiind, nu stie, sau, pentru scaunul mitropolitan, ignora realitatile istorice, Sibiul – nu Clujul – a reprezentat locul fermentului cultural ortodox, „sediul„ luptei pentru emencipare nationalaă. Se rasuceste Saguna in mormand, Prea Sfintite, se răsuceste ca ai resusit sa sfâşii Camasa lui Hristos , cum nici soldatii de sub crucea mantuitorului n-au facut-o!
Sibiul e periferic pentru Ardeal? Oare nu Sibiul – iar nu Clujul – va fi capitala europeana culturala in 2007? oare nu la Sibiu – iar nu la Cluj – se va întruni, in acelasi an, a treia Adunare plenară a Conferinţei Bisericilor Europene?
daca Sibiu este periferic pentru Ardeal, iar Clujul trebuie, musai, sa-i ia locul, de ce nu aplicam aceiasi masura cu Bucurestiul. De ce nu mutam capitala la Brasov sau Patriarhia la Sibiu, ca nu sunt orase periferice in raport cu restul tării?
Ai sfasiat Camasa lui Hristos, Prea Sfintite – imi pare rau s-o spun, dar asta ai facut.
Celestin
Nu ma bag sa comentez decizia, dar as vrea sa ii spun lui Celestin sau Constantin, ca Bartolomeu Anania este Arhiepiscop, deci este IPS. Ca va fi Mitropolit sau nu, tot IPS ramane. Si dupa cum spune mai sus, e f sigur ca nu mai exista drum inapoi la decizie. Ca e buna sau nu, cred ca va zice istoria. Suntem prea mici sa judecam de acum :))))