Comercialul ameninţă adevăratul spirit al Crăciunului
11.12.2005, Vatican (Catholica) - Pregătirile de Crăciun au fost tema centrală a reflecţiei Papei Benedict al XVI-lea înaintea recitării rugăciunii Angelus împreună cu credincioşii din Piaţa San Pietro. „În societatea consumeristă de astăzi”, a spus Sfântul Părinte, „această perioadă suferă din păcate de `contaminarea` comercialului care riscă să îi schimbe adevăratul spirit, caracterizat de reflecţie, de sobrietate şi de o bucurie care nu vine din exterior, ci din interior.” Papa consideră providenţial faptul că la „intrarea” spre Crăciun se află „sărbătoarea Mamei lui Isus care ne ajută să îl cunoaştem, să îl iubim şi să îl adorăm pe Fiul lui Dumnezeu făcut om. Să îi permitem de aceea să ne însoţească, cu inima sinceră şi cu deschidere în spirit, pentru a recunoaşte în Copilul din Betleem pe Fiul lui Dumnezeu, care a venit pe pământ spre mântuirea noastră”.
„Imediat după sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri, numeroase familii au început să îşi pregătească ieslele, pentru a retrăi într-un fel, împreună cu Maria, acele zile pline de tulburare care au precedat naşterea lui Isus. Aducerea scenei naşterii în casă poate să fie un simplu dar eficace mod de prezentare şi de transmitere a credinţei către copii. […] O iesle poate să ne ajute să înţelegem adevăratul secret al Crăciunului, deoarece ea vorbeşte despre umilinţă şi despre bunătatea milostivă a lui Cristos care, `deşi era bogat, de dragul vostru s-a făcut sărac`.” În încheiere, Sfântul Părinte a binecuvântat, conform tradiţiei, figurinele reprezentându-l pe Pruncul Isus, aduse de copiii din Roma în Piaţa San Pietro, figurine care vor fi apoi folosite de aceştia în ieslele din casele lor. „Cu acest gest invoc ajutorul Domnului pentru ca toate familiile creştine să se poată pregăti cu credinţă pentru apropiatele celebrări de Crăciun.”
„Comercialul„ de care aminteste sf.Parinte vizeaza numai trupul. Si care trup? Numai al omului. Trupul lui Cristos in schimb – la Craciun acest trup este CUVINTUL DE LA TATAL – nu primeste nimic din „comercial„. Toate luminile de pe strada si din case, toate mincarurile pregatite in casa si-n magazine, toti brazii pe care ii vedem impodobiti, toate lucrurile pe care le cumparam, sunt NUMAI pentru omul pamintesc (indeosebi pentru ochi si stomac). Dar nimc pentru Cristos. Privind toata feeria de lumini si forfota acestui timp, sa ne intrebam ce ii revine lui Cristos si cit? Chiar vrea El toate astea de la noi sau vrea altceva?
Craciunul este o sarbatoare mare pentru toata omenirea nu numai pentru crestini. De ce pentru toata omenirea? Indiferent de religia fiecaruia, Isus este mantuitorul tuturor oamenilor, chiar daca pana acum ei nu au cunoscut adevarul.
Uitati-va peste tot, in toata lumea, alaturi de crestini se bucura de aceasta mare sarbatoare si ceilalti. Daca ei participa doar ca prieteni ai crestinilor asta este in mintea lor. De fapt chemarea la sarbatoarea Craciunului este si vine de la Dumnezeu, si aceasta chemare este de la Dumnezeu catre sufletele noastre,suflete care sunt divine.
Indiferent de ce spune trupul nostru prin mintea noastra, sufletul raspunde la chemarea Tatalui si al Fiului si al Duhului Sfant.
Craciun fericit iubiti frati, iubiti oameni ai pamantului.