În ianuarie Papa va boteza copii dar nu va consacra Episcopi
15.12.2005, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea va relua tradiţia botezării copiilor mici la 8 ianuarie – sărbătoarea Botezului lui Cristos. Dar nu va consacra noi Episcopi în sărbătoarea Epifaniei. Vaticanul a publicat astăzi calendarul ceremoniilor publice la care va participa Sfântul Părinte în luna decembrie 2005 şi ianuarie 2006. În mare, Papa Benedict reia calendarul Papei Ioan Paul al II-lea de dinaintea îmbolnăvirii sale.
La 24 decembrie, Papa Benedict va prezida vigilia în Bazilica Vaticană şi Liturghia din noaptea de Crăciun. În ziua de Crăciun va transmite mesajul „Urbi et Orbi”, la amiază, din balconul Bazilicii. La 31 decembrie, Sfântul Părinte va conduce Vesperele şi oficiul Te Deum-ului, cu tradiţionala binecuvântare a trecerii în noul an. La 1 ianuarie, Pontiful va reveni în Bazilica San Pietro pentru Liturghia din sărbătoarea Mariei, Mama lui Dumnezeu. Celebrarea coincide cu a 39-a Zi Mondială a Păcii, eveniment pentru care Papa a dat deja mesajul. Vor participa la acea Liturghie toţi membrii corpurilor diplomatice acreditate la Vatican. Alături de Sfântul Părinte vor concelebra Cardinalul Angelo Sodano, secretar de stat; Arhiepiscopul Giovanni Lajolo, secretar pentru relaţiile cu statele; Cardinalul Renato Martino, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Justiţie şi Pace; şi Episcopul Giampaolo Crepaldi, secretar al aceluiaşi Dicaster.
La 6 ianuarie, în sărbătoarea Epifaniei, Papa va prezida din nou Liturghia în Bazilica Vaticană, fără a mai consacra Episcopi, ca predecesorul său. La 8 ianuarie va boteza însă câţiva copii la Liturghia din Capela Sixtină. Papa Ioan Paul al II-lea a respectat această tradiţie până în 2003. Pe agenda Papei mai există şi alte evenimente, precum prima vizită într-o parohie a Diecezei de Roma: este vorba de parohia Santa Maria Consolatrice, al cărei titular a fost din 1977, când a fost ridicat în Colegiul Cardinalilor, până în 1993, când a primit titlul de Cardinal episcopal.

Este vrednică de luat în seama grija papei Benedict al XVI-lea de a continua „aggiornamento-ul„ veneratului său antecesor privind opera de re-evangelizare. In acest sens este grăitor faptul că a decis ca în sărbătoarea Botezului Domnului, să boteze el însuşi copii, în catedrala Sfântului Petru din Roma.