Vizită pastorală în parohia Mărgineni
08.02.2006, Iaşi (Catholica) - Preasfinţitul Petru Gherghel, Episcopul Diecezei de Iaşi. însoţit de cancelarul Păuleţ Lucian şi pr. Isidor Mocanu (poenitentiarus magnus) a efectuat o vizită pastorală în parohia Mărgineni, Bacău, în zilele de 4 şi 5 februarie 2006, continuând astfel seria vizitelor canonice. Înalţii oaspeţi au fost întâmpinaţi sâmbătă, 4 februarie, la ora 16.15, în faţa bisericii din localitate, de către un mare număr de credincioşi în frunte cu preoţii din parohie şi primarul satului.
După cuvântul de salut a urmat un moment de rugăciune şi proclamarea pericopei evanghelice despre îndemnul adresat de Isus ucenicilor de a înainta în larg. Cuvintele scrise pe altar, lângă imaginea lui Isus însoţit de cei doi ucenici din Emaus: „Rămâi cu noi, Doamne!” au revenit deseori în meditaţia păstorului Diecezei. La sfântul Rozariu Preasfinţitul i-a invitat pe credincioşi să se roate atât pentru copii şi tineri, cât şi pentru familiile din comunitatea Mărgineni, precum şi pentru cei din întreaga lume. În timpul sfintei Liturghii, PS Petru a împărţit iertarea lui Isus, în scaunul de spovadă. Duminică, 5 februarie, după Sfânta Liturghie de la ora 8.00, Episcopul a stat de vorbă cu copiii îndemnându-i să crească asemenea lui Isus, atât în statură, cât şi în har, cunoscând din ce în ce mai bine Sfânta Scriptură.
La ora 9.30, Preasfinţitul a fost primit de comunitatea credincioşilor de la Răchiţi, unde a celebrat Sfânta Liturghie însoţit de pr. Isidor Mocanu. La sfârşitul Liturghiei, credincioşii acestei filiale şi-au exprimat dorinţa de a se construi cât mai curând o nouă biserică pentru cele aproximativ 100 de familii din acest cartier nou al satului. La ora 11.00, biserica era arhiplină de credincioşii veniţi pentru a participa la Liturghia pontificală celebrată de păstorul Diecezei. După Liturghie a avut loc întâlnirea cu comitetul bisericii şi reprezentanţii asociaţiilor de tineri şi adulţi din comunitate (Acţiunea Catolică, Armata Maicii Domnului, CuBuS) cu care s-a întreţinut câteva minute încurajându-i să fie mereu alături de preoţi în activităţile propuse.
Vizita canonică s-a încheiat cu sfântul Rozariu, Liturghia tineretului şi adoraţia euharistică, la care Preasfinţitul a mulţumit lui Dumnezeu pentru toate harurile pe care le-a oferit acestei comunităţi în aceste zile. Episcopul a îndemnat comunitatea să continue colaborarea cu păstorii locali pentru încheierea lucrărilor la Oratoriu şi pentru pregătirea terenului în vederea construirii bisericii de la Răchiţi. Pe situl Ercis.ro se găsesc mai multe fotografii de la această vizită.
