Tatăl tânărului ucigaş impresionat de mama preotului
13.02.2006, Roma (Catholica) - „Aş vrea să strâng destui bani pentru a merge în Italia şi să-i sărut mâinile acelei femei bune şi curajoase”, a declarat într-un interviu acordat cotidianului italian „Il Corriere della Sera” de Hikmet Akdin, tatăl lui Ouzhan, băiatul turc arestat pentru asasinarea preotului italian Andrea Santoro. „Mama părintelui Andrea iartă din toată inima persoana care s-a înarmat pentru a-i ucide fiul şi simte o mare durere pentru el fiind şi el un fiu al unicului Dumnezeu care este iubire”, informa Cardinalul Ruini la slujba de înmormântare a preotului italian ucis în Turcia.
„Am aflat”, spune Akdin, „că mama preotului l-a iertat (pe fiul meu). Aş vrea să o întâlnesc şi să-i sărut mâinile în semn de gratitudine. Faceţi să afle că preţuiesc mult bunătatea ei, că m-a impresionat. Este o femeie curajoasă şi va fi, negreşit, o mamă excelentă”, informează Radio Vatican, secţia română. În ceea ce priveşte actul absurd comis de fiul său, tatăl a declarat: „Are 16 ani. Este în tratament psihiatric da câţiva ani şi ia medicamente deoarece capul nu îl ajută întotdeauna. Nu este adevărat că e în contact cu islamişti radicali şi nu e adevărat că a primit ordin de la cineva pentru a-l ucide pe părintele Andrei. Mi-am educat fii la toleranţă şi la respect. În casa mea, un creştin şi un musulman sunt doi oameni egali, care se roagă la un Dumnezeu diferit”.
