Consiliul Mondial al Bisericilor se reuneşte în Brazilia
14.02.2006, Vatican (Catholica) - Cardinalul Walter Kasper, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, a participat astăzi la sesiunea inaugurală a celei de-a IX-a adunări generale a Consiliului Mondial al Bisericilor (WCC). Întâlnirea se desfăşoară la Porto Alegre, Brazilia, între 14 şi 23 februarie, pe tema: „Dumnezeule, transformă lumea cu harul Tău”. Un comunicat dat publicităţii astăzi aminteşte faptul că adunarea generală este cel mai important organism de conducere al WCC, reunindu-se o dată la şapte ani. La evenimentul din Brazilia vor participa 3.000 de persoane, incluzând peste 700 de delegaţii oficiale reprezentând 340 de Biserici şi de comunităţi ecleziale afiliate la WCC, organizaţii în alt mod asociate la WCC şi Biserici ne-afiliate.
Conform programului, fiecare zi va începe cu o rugăciune comună şi cu o reflecţie biblică; vor urma trei sesiuni plenare şi o seară comună de rugăciune. Una dintre principalele sarcini ale adunării va fi să numească membrii noului comitet central care va urmări implementarea activităţilor WCC până la următoarea adunare din 2013. Episcopul Brian Farrell, secretar al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, va conduce delegaţia catolică oficială, formată din 18 membri, ce vor acţiona ca observatori. Între aceştia sunt reprezentanţi ai Curiei Romane, ai Conferinţelor Episcopale, ai mişcărilor laice, precum şi superiori de ordine călugăreşti. Biserica Catolică, se spune la finalul comunicatului, nu este membră a WCC, dar colaborează cu această organizaţie pe diferite căi, în special cu Comisia Credinţă şi Constituţie, ce are ca sarcină căutarea unităţii creştinilor prin promovarea studiului şi reflecţiei comune pe teme ce sunt încă motive de diviziune. Grupul mixt de lucru, format în 1965, este principala structură de coordonare a relaţiilor dintre Biserica Catolică şi WCC.

Este un singur Dumnezeu, o singura credinta un singur botez. Adevarata unitate si unica este in Isus Hristos, Legea lui Dumnezeu reprezinta caracterul lui Dumnezeu care nu se schimba, deci legea lui dumnezeu nu poate fi schimbata prin nici un fel de amendament, lucru care sa demonstrat prin faptul ca s trebuit sa moara ISUS HRISTOS. Cine calca o porunca doar una singura se face vinovat de calcarea tuturor celor 10 porunci. Daca s-ar fi putut inlocui o singura porunca nu ar mai fi trebuit sa moara ISUS HRISTOS. Deci unitate in legea lui Dumnezeu neschimbata inclusiv porunca a patra simbata. O unire in diversitatea de doctrine, obiceiuri si traditii nu este in concordanta cu cuvintul evangheliei. Sa ne unim in ascultare si pazire a poruncilor lui Dumnezeu. PACE.