Vizită pastorală în nordul Italiei
16.03.2006, Iaşi (Catholica) - Episcopul Petru Gherghel al Diecezei de Iaşi a efectuat, în perioada 10-13 martie 2006, câteva vizite pastorale în câteva oraşe din centrul şi nordul Italiei unde se află români romano-catolici, aflăm dintr-o corespondenţă semnată de pr. Daniel Mărtinaş pe situl Ercis.ro. După o scurtă vizită făcută la Padova, la 10 martie, unde s-a întâlnit cu pr. Ioan Jicmon şi cu responsabilul pentru imigranţi din Dieceza de Padova, Preasfinţitul Petru Gherghel s-a deplasat, sâmbătă, 11 martie, la Prato, lângă Florenţa, unde a fost primit de Episcopul locului şi s-a întâlnit cu pr. Petre-Antica Domenic-Felician şi cu pr. Anton Eugen, care desfăşoară activitate pastorală pentru români şi italieni.
Duminică, 12 martie, a făcut o vizită în oraşul Cremona, unde s-a întâlnit cu Episcopul diecezei şi la ora 10.30 a celebrat o Sfântă Liturghie pentru comunitatea românilor din acea zonă. Vizita pastorală a Episcopului Petru Gherghel în nordul Italiei s-a încheiat la Verona prin celebrarea unei Liturghii în biserica „Sfinţii Apostoli” din centrul oraşului, unde se celebrează Liturghia în fiecare duminică la ora 16.00. Un număr de circa 350 de români s-au bucurat că pot participa la o Liturghie prezidată de Episcopul lor. Alături de Excelenţa sa, au concelebrat don Michele Morando, responsabilul diecezan cu imigranţii, pr. Adrian Bulai, pr. Iulian Lujinschi şi pr. Daniel Martinaş (responsabilul pentru românii romano-catolici din această zonă).
La predică episcopul a reamintit tuturor că Isus Cristos este alături de fiecare în orice situaţie şi-n orice loc şi toţi trebuie să-l caute. După Liturghie, a urmat o agapă frăţească în cadrul căreia Preasfinţitul i-a salutat şi încurajat pe toţi. Pentru toţi au fost nişte momente cu totul particulare, simţindu-se mai uniţi şi mai aproape de locurile natale, scrie la final pr. Daniel Martinaş.
