Munca nu trebuie să conducă omul
19.03.2006, Vatican (Catholica) - Munca este un mijloc spre un scop, nu un scop în sine, a afirmat Papa Benedict al XVI-lea în predica pe care a ţinut-o astăzi la Liturghia prezidată în Bazilica San Pietro şi dedicată muncitorilor. În predică Pontiful a subliniat sărbătoarea Sf. Iosif, patronul muncitorilor, ce va fi celebrată anul acesta luni, deoarece data obişnuită,19 martie, coincide cu o duminică din Post.
Cardinalul Camillo Ruini, vicarul Sfântului Părinte pentru Roma şi preşedintele Conferinţei Episcopale Italiene (CEI), s-a aflat la altar lângă Sfântul Părinte; la fel Episcopul Giuseppe Betori, secretar general al CEI, şi Episcopul Arrigo Miglio, preşedintele Comisiei CEI pentru probleme sociale şi muncă, dreptate şi pace. La Liturghie au mai asistat aproximativ o sută de preoţi. Între credincioşi s-au aflat 20 de asociaţii reprezentând lumea muncii. Pontiful i-a salut, spunând apoi că „realitatea muncii”, un „aspect important al existenţei umane”, este situat astăzi „în centrul schimbărilor rapide şi complexe”.
Papa a dorit să sublinieze faptul că Biblia arată că „munca aparţine condiţiei originale a omului”, fiind deci parte a „planului divin”; chiar şi Fiul lui Dumnezeu „s-a dedicat muncii timp de mai mulţi ani”. „Biserica a arătat mereu, în special în ultimul secol, o atenţie şi grijă specială faţă de acest domeniu al societăţii, după cum o atestă numeroasele intervenţii sociale magisteriale şi acţiunile diverselor asociaţii de inspiraţie creştină”, a spus Sfântul Părinte. „Munca este de importanţă primară pentru împlinirea omului şi pentru dezvoltarea societăţii.” Papa a mai spus că munca trebuie „mereu să fie organizată şi dezvoltată în deplin respect pentru demnitatea umană şi pentru slujirea binelui comun. În acelaşi timp este esenţial ca omul să nu permită să fie subjugat de muncă, să nu o idolatrizeze, urmărind să găsească în ea semnificaţia ultimă şi definitivă a vieţii.”
În acest punct, Papa a afirmat că „învăţătura biblică despre muncă îşi găseşte încoronarea în porunca odihnei”. Există „o zi sfântă, adică consacrată lui Dumnezeu, în care omul înţelege mai bine semnificaţia existenţei sale şi de asemenea a activităţii sale lucrative”, a spus Episcopul Romei. Munca „trebuie să slujească adevăratul bine al omenirii, permiţând omului, ca individ şi ca membru al societăţii, să îşi cultive şi împlinească propria vocaţie”. Pentru ca aceasta să fie posibil, Sfântul Părinte a subliniat nevoia trăirii unei spiritualităţi „ce să ajute credincioşii să se sfinţească prin munca lor”. Trebuie să facă aceasta, a spus Papa, „imitându-l pe Sf. Iosif, care în fiecare zi a trebuit să acopere nevoile Sfintei Familii cu mâinile sale, motiv pentru care Biserica l-a numit patron al muncitorilor. Mărturia sa arată că omul este subiect şi protagonist al muncii.” Papa l-a propus Sf. Iosif ca model pentru ca creştinii să poată „să înveţe să dea mărturie în toate sectoarele muncii de iubirea lui Cristos, sursă de adevărată solidaritate şi de pace stabilă”.
La sfârşitul predicii sale, Papa a dorit să se roage pentru tinerii „care întâmpină dificultăţi intrând în lumea muncii, pentru şomeri şi pentru cei care trec prin perioade dificile datorită crizei tot mai răspândite a locurilor de muncă”, invocând apoi protecţia Mariei şi a lui Iosif pentru toţi muncitorii şi pentru toate familiile. Înainte de predica papală, Pontiful a fost salutat de Episcopul Miglio. În intervenţia sa, Episcopul l-a amintit pe Papa, care „nu doar ne-a lăsat o moştenire magisterială bogată despre muncă şi despre rolul persoanei umane în lumea muncii”, ci s-a făcut pe sine un „catehizator neobosit al doctrinei sociale a Bisericii”. Prelatul a citat întâlnirile Papei Ioan Paul al II-lea cu lucrătorii din industrie, agricultură şi alte sectoare. La final, Episcopul Miglio i-a mulţumit Papei Benedict pentru „dorinţa de continuare a frumoasei tradiţii din această zi, după obiceiul predecesorului său”, întâlnindu-se cu reprezentanţii lumii muncii.
