O nouă Fericită: Elia a Sf. Clement, călugăriţă carmelită
20.03.2006, Vatican (Catholica) - Sâmbătă seara, în catedrala din Bari, Italia, a fost înălţată la cinstea altarelor Fericita Elia a Sf. Clement, din ordinul carmelitelor desculţe, care a murit în 1927, la 26 de ani. Ceremonia de beatificare a fost prezidată de prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, Cardinalul Jose Saraiva Martins, în timp ce Liturgia Euharistică a fost celebrată de Arhiepiscopul de Bari, Mons. Francesco Cacucci. Postulatorul cauzei de beatificare, pr. Ildefonso Moriones, a vorbit la Radio Vatican despre noua Fericită:
– La 4 sau 5 ani a avut un vis: o doamnă se plimba în grădina casei şi mama ia spus că poate era Maica Domnului care o caută. Ea a crescut cu această chemare interioară. A primit prima Sfântă Împărtăşanie cu mare entuziasm şi convingere. Încă de mică a intrat în grupul Fericitei Imelda, devotat cultului euharistic şi catehezei. S-ar putea spune că dintotdeauna s-a simţit chemată la viaţa consacrată. Îndrumătorii ei spirituali au îndemnat-o să intre în conventul carmelit şi aici, la 19 ani, citeşte scrierile Sfintei Tereza a Pruncului Isus. Vocaţia pe care o avea încă de copilă, a primit astfel o amprentă decisivă.
– Fericita Elia a Sf. Clement a trăit numai 26 de ani. Cum a reuşit să devină sfântă?
– Dăruindu-se cu totul lui Cristos încă din primii ani, s-a maturizat în adolescenţă şi s-a împlinit definitiv la profesiunea solemnă a voturilor. Acesta este momentul în care se instaurează o unire profundă cu Cristos şi se dăruieşte pe sine în lucrarea mântuirii.
– Care sunt momentele semnificative din viaţa fericitei Elia?
– A fost marcata pentru totdeauna de visul din copilărie. Apoi, mănăstirea în care a intrat avea un internat pentru adolescente. Timp de doi ani, ea a îndeplinit misiunea de a se ocupa de aceste tinere. Dar credinţa ei transparentă era atât de arzătoare, încât aceste tinere îşi aminteau de ea şi după 40 sau 50 de ani. Dăruirea ei faţă de tinere i-a atras invidia directoarei care a cerut să fie transferată. A început astfel să urce şi să înveţe drumul crucii. Când a fost numită sacristană, a primit ocazia de a trăi şi mai mult intimitatea Euharistiei. În ultimul an de viaţă avea dureri de cap foarte mari, dar nimeni nu o lua în serios. În cele din urma s-a descoperit că avea encefalită acută, dar când şi-au dat seama, nu îi mai era de folos nici un remediu.
Intotdeauna vietile sfintilor mi s-au parut fascinante prin clara precizie care le defineste. Afli aroma unui alt timp, aerul unui firesc spre care , macar in secret, tinzi. Toate acestea ca elemente ale implinirii definesc un spatiu despre care nu se pot spune multe atata timp cat nu impartasesti valoarea fundamentala a acestei „comunitati„: credinta.
Biografia Fericitei Elia impresioneaza prin elementele de similitudine cu viata Sfintei Tereza de Lisieux si acest fapt confirma caracterul particular al oricarei hagiografii: trairea crestinismului in parametrii unei distinse discretii, a compasiunii tainice, a iubirii ca slujire, a unei relatii cu Dumnezeu lipsite de stridente si exces.
Un alt element extrem de interesant mi se pare adormirea intru Domnul a unei serii de fericiti si sfinti(Savina Petrilli, Giuseppe Moscati, Edward Poppe s. a. ), retragerea lor parandu-mi-se o ultima lupta spre intarzierea razboiului.