Papa Ioan Paul al II-lea comemorat la Iaşi
04.04.2006, Iaşi (Catholica) - Întreaga lume catolică şi chiar necatolică a comemorat duminică, 2 aprilie 2006, un an de la moartea Papei Ioan Paul al II-lea, primul Papă polonez din istorie. Cu această ocazie, în multe ţări au avut loc manifestări religioase şi culturale care au dorit să evidenţieze rolul major pe care l-a jucat acest Suveran Pontif în viaţa religioasă şi a istoriei omenirii în general. După cum aflăm de pe situl Ercis.ro, Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi a marcat acest moment printr-o manifestare culturală, ce a avut loc în Aula magna, cu începere de la ora 17.30. Au luat parte PS Petru Gherghel, Episcop de Iaşi, pr. Vili Dancă, rector al Institutului Teologic, părinţi profesori, surori din cadrul Congregaţiei „Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot”, care îşi desfăşoară activitatea în seminar, şi, bineînţeles, studenţii seminarişti.
La începutul manifestării, pr. Vili Dancă a evocat în câteva cuvinte personalitatea marcantă a Papei Ioan Paul al II-lea, citându-l pe Jean-Louis Touran, secretar pentru relaţiile cu alte state al Vaticanului, care, într-o formulă lapidară şi concentrată, a spus că Papa Wojtyla a fost un „geniu al umanităţii”. Dovada elocventă a acestui fapt o constituie puternicul impact şi urmele vii, de neşters, pe care le-a lăsat în inimile a milioane de oameni. Apoi, foarte pe scurt, a punctat îndeosebi momentele pastorale ale pontificatului său. A amintit faptul că începând de la atentatul lui Ali Agca, din Piaţa „Sfântul Petru”, în 1981, şi până la moartea sa, în Duminica Albă a anului trecut, Papa a parcurs „un drum al crucii”. În ciuda grelelor suferinţe cu care se confrunta, a fost un martor credibil al lui Cristos pe care l-a predicat „în toate limbile, i-a răspândit mesajul în orice împrejurare şi nu s-a temut de nimeni”. De aceea, el rămâne un model de credinţă nestrămutată în Domnul său şi un reper spiritual peren prin învăţătura şi exemplul său de viaţă. A urmat un concurs de creaţie artistică (numeroase poezii, o piesă de teatru, eseuri, două picturi şi trei compoziţii muzicale), în care o parte dintre studenţii institutului au încercat să surprindă figura Papei şi să accentueze unele aspecte ale învăţăturii sale.
În partea a doua a întâlnirii, pr. rector a făcut recenzia cărţii „Memorie şi identitate. Conversaţii la graniţa dintre milenii”, de Papa Ioan Paul al II-lea, care a fost martorul unor evenimente cruciale ce au marcat secolul al XX-lea: al doilea război mondial şi grozăviile nazismului, dictatura comunistă, căderea Zidului Berlinului, dar şi Conciliul al II-lea din Vatican. Volumul trece în revistă, cu rigoare, diferite aspecte ale realităţilor de azi, oprindu-se asupra fenomenelor văzute prin prisma faptelor din trecut, prin care se descoperă şi se explică rădăcinile a ceea ce se întâmplă în prezent, oferind posibilitatea de a ajunge, printr-o călătorie în „memorie”, la o mai vie conştiinţă a propriei „identităţi”. Pr. Vili şi-a încheiat intervenţia, amintind cuvintele lui Paul Ricoeur: „Câtă memorie, atâta identitate”, extinzându-le la memorialul euharistic, garanţie sigură a identităţii noastre.
Apoi, pr. Mihai Patraşcu a prezentat în premieră conţinutul cărţii „Lăsaţi-mă să plec! Puterea în slăbiciune a Papei Ioan Paul al II-lea”, scrisă de Dziwisz Stanislaw, Renato Buzzonetti, Angelo Comanstri şi Drazek Czeslaw, care este în curs de apariţie la Editura Sapientia. În acest volum omagial, fiecare dintre personalităţile de mai sus au evocat, din unghiuri diferite, trăirile şi atitudinile Papei Ioan Paul al II-lea, om încercat mult în suferinţă. În final, a luat cuvântul PS Petru, care, mai întâi, i-a felicitat pe toţi pentru această iniţiativă „de păstrare mereu vie a memoriei a marelui Papă Ioan Paul al II-lea, sub a cărui mână am crescut cu toţii”. Apoi, reflectând asupra figurii istorice a Papei, Preasfinţia sa a subliniat „tăcerea grăitoare” în suferinţă a fostului Suveran Pontif. „A impresionat lumea prin tăcerea lui… A ştiut să tacă despre suferinţa lui, şi, în acelaşi timp, a vorbit atât de mult prin această tăcere”, a concluzionat păstorul Diecezei. Materialul citat este semnat de Ovidiu Giurgi şi Marius Dumea.
