Guvernul vietnamez permite numirea unui nou Episcop
16.05.2006, Roma (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea a numit un nou Episcop pentru Dieceza de Da Nang, din Vietnam. Numirea – făcut cu consimţământul guvernului ţării – marchează un nou progres în direcţia îmbunătăţirii relaţiilor dintre Vietnam şi Sfântul Scaun. Cu aproximativ 6 milioane de catolici – formând 7% din populaţie – Vietnamul este depăşit în sud-estul Asiei, ca număr de catolici, doar de Filipine. Cu toate acestea, guvernul de la Hanoi nu are legături diplomatice cu Roma.
Mai mult, ani în şir regimul comunist a blocat numirea de noi Episcopi, care să îi înlocuiască pe cei în vârstă, şi de asemenea a limitat numărul de tineri primiţi în seminariile teologice. În ultimele luni relaţiile s-au îmbunătăţit însă, după un schimb de vizite între oficiali de la Roma şi Hanoi. În noiembrie anul trecut, Cardinalul Crescenzio Sepe a consacrat 57 de preoţi în Hanoi. La 13 mai, Vaticanul a anunţat că pr. Joseph Chau Ngoc Tri a fost numit de Suveranul Pontif ca Episcop de Da Nang. El îl înlocuieşte pe Episcopul Paul Nguyen Binh Tinh, care a atins vârsta retragerii. Situaţia din Vietnam este una fericită, spre deosebire de China, unde continuă să fie numiţi Episcopi de către guvernul chinez, fără acordul Vaticanului.
