PS Florentin îşi continuă vizita în Italia
30.05.2006, Cluj (Catholica) - Catholica.ro a scris acum câteva săptămâni despre participarea PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla, la lucrările Conferinţei Episcopale Italiene. Preasfinţia sa a rămas mai departe în Italia, participând în zilele de 23 şi 24 mai 2006 la conferinţele organizate, sub patronajul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la înfiinţarea asociaţiei catolice Oeuvre d`Orient. La aceste manifestări au fost prezenţi, pe lângă Cardinalul Ignace Moussa I Daud, prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, şi Patriarhii Bisericilor Melchite, Caldeene şi Maronite, alţi Cardinali ai Bisericilor Orientale, înalţi prelaţi şi Episcopi din diferite Biserici din Orient şi Occident, persoane consacrate precum şi specialişti în istorie bisericească şi ecumenism.
În cadrul sărbătorilor legate de Oeuvre d`Orient, PS Florentin, alături de ceilalţi participanţi, a avut ocazia să participe la audienţa pontificală în Piaţa San Pietro, miercuri, 24 mai 2006. Episcopul de Cluj-Gherla mărturiseşte într-un material publicat pe situl BRU.ro, că cu această ocazie „am sărutat pentru întâia oară inelul urmaşului în tronul apostolic al Sfântului Petru, Preafericitul Părinte Papa Benedict al XVI-lea, căruia i-am înmânat o imagine cu Episcopii mărturisitori ai Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, precum şi o altă imagine cu Episcopii Eparhiei de Cluj-Gherla”.
După încheierea acestor manifestări aniversare dedicate asociaţie Oeuvre d`Orient, PS Florentin şi-a început vizita şi activităţile pastorale în parohiile Palosco, Sarnico şi Carpenedolo din Diecezele de Brescia şi Bergamo din nordul Italiei. În aceste parohii, Preasfinţia sa a ţinut mai multe cateheze pentru tinerii ce urmau să primească din mâna sa, duminică 28 mai, Taina Sfântului Mir, a ţinut cuvântări de învăţătură pentru părinţii şi naşii copiilor şi a celebrat zilnic Sfânta Liturghie. Totodată a ţinut o conferinţă despre Biserica Greco-Catolică din România şi una despre icoanele bizantine. Împreună cu preoţii parohi ai acestor parohii, a vizitat mai mulţi bolnavi, câteva oratorii, şcoli confesionale, centre de primire pentru bătrâni, centre de spiritualitate, mănăstiri, locuri de pelerinaj şi obiective culturale din zonă.
Plăcut impresionat de viaţa şi activităţile acestor parohii, Preasfinţitul Florentin declara pentru BRU.ro că „în nordul Italiei bisericile sunt pline de buni credincioşi; au fost circa 60 de tineri cu vârste între 12 şi 18 ani care au primit Taina Sfântului Mir şi există iniţiative bune la nivelul laicatului. În această zonă, Biserica Catolică este vie şi ferventă, ducând astfel mai departe puternica sa tradiţie”. Pe lângă faptul că aceste acţiuni au constituit şi bune ocazii de înfrăţire cu Diecezele şi parohiile vizitate, Prea Sfinţia Sa afirmă cu nădejde că „acest moment a însemnat o cunoaştere şi o îmbogăţire reciprocă, un model şi sprijin pentru Biserica noastră”.

Dragilor, a sosit timpul ca Biserica Greco-Catolica sa isi arate valorile!
S-a sfirsit prigoana, am crescut deci ii avem: Pss Sa Florentin Crihalmeanu si Pss Sa Virgil Bercea. Sunt mindru!