Programul vizitei Papei în Spania
07.07.2006, Vatican (Catholica) - Vizita Papei Benedict al XVI-lea la Valencia, Spania, pentru a V-a Întâlnire Mondială a Familiilor, va avea loc în zilele de 8 şi 9 iulie, adică la sfârşitul acestei săptămâni. Sfântul Părinte nu se va întâlni însă doar cu familiile, ci şi cu Episcopii spanioli, va face o vizită de curtoazie cuplului regal, va discuta puţin cu premierul şi se va reculege la locul accidentului de la începutul acestei săptămâni. Va fi a treia călătorie apostolică de la alegerea ca Papă în aprilie anul trecut.
Papa Benedict va părăsi Palatul Apostolic sâmbătă dimineaţa. Cu un avion Alitalia va părăsi aeroportul Fiumicino, după două ore ajungând la Valencia. La aeroport Sfântul Părinte va fi salutat de regele Juan Carlos şi de regina Sofia. Ceremonia de întâmpinare va include două discursuri, al regelui şi al Papei. Apoi Pontiful va merge cu „papamobilul” prin Valencia, cam la 16km de aeroport. Iniţial ar fi trebuit să meargă direct la Catedrala oraşului. Dar după accidentul din 3 iulie, Papa a adăugat în program o scurtă oprire la locul tragediei; acolo se va ruga şi va pune o coroană de flori în memoria victimelor. Când va ajunge la Catedrală, Papa va primi cheia oraşului de la primarul Valenciei, în cadrul unei ceremonii din piaţa din faţa lăcaşului de cult. Se va întâlni apoi în Catedrală cu aproximativ 1.500 de preoţi şi călugări, conducându-i în adoraţia Preasfântului Sacrament. Va merge apoi în capela Sfântului Potir – unde se păstrează potirul despre care se spune că ar fi fost folosit la Ultima Cină – pentru a adresa un mesaj Episcopilor spanioli.
După ce va părăsi Catedrala, Papa se va opri lângă Bazilica Fecioarei Sărmanilor, unde se va întâlni cu familiile celor decedaţi în accidentul din metrou. În faţa Bazilicii va conduce apoi rugăciunea Angelus, apoi se va retrage la reşedinţa arhiepiscopală pentru masă şi odihnă. După-amiaza, Sfântul Părinte va vizita cuplul regal. Întors la reşedinţa arhiepiscopală, îl va primi pe premierul José Luis Rodriguez Zapatero. Sâmbătă seara, Papa Benedict va apare pentru prima oară în cadrul Întâlnirii Mondiale a Familiilor, prezidând o seară de festivităţi şi mărturii, şi ţinând un prim discurs participanţilor. Duminică dimineaţa, Papa se va întoarce între familişti pentru celebrarea Liturghiei. Se estimează că vor participa aproximativ un milion de persoane, printre care şi regele Juan Carlos şi regina Sofia. Papa va susţine o predică, iar întreaga Liturghie va fi orientată spre familii. După Liturghie va fi recitat Angelus. În sacristie, Papa se va întâlni pentru câteva minute cu Mariano Rajoy Brey, capul opoziţiei politice spaniole. La 12:30 Papa va merge la aeroport. După o altă scurtă ceremonie, Pontiful va lua un avion Iberia şi se va întoarce la Roma.
