Importanţa rugăciunii în faţa situaţiilor conflictuale

23.07.2006, Vatican (Catholica) - Urmând intenţiile şi indicaţiile Sfântului Părinte, în dimineaţa zilei de duminică, 23 iulie 2006, în Bazilica San Pietro a fost celebrată o Liturghie pentru pace în Liban, prezidată de Preasfinţia Sa Chekrallah Harb, Episcop emerit de Jounieh al catolicilor maroniţi, împreună cu şase preoţi libanezi şi canonicul vatican Giuseppe Simonazzi. În afară de aceasta, toate Liturghiile celebrate duminică în Bazilica vaticană au cuprins o invocaţie specială către Domnul pentru restabilirea păcii în Liban şi în toată regiunea Orientului Mijlociu bântuită de conflicte. Semnale de participare la Ziua de rugăciune convocată de Papa au venit şi din partea comunităţii ebraice din Roma şi a mai multor Biserici ortodoxe, informează Radio Vatican.

În ceea ce priveşte modul concret de a trăi în rugăciune şi pocăinţă această zi şi în general despre viaţa de rugăciune a creştinului, custodele bazilicii Sfântul Francisc din Assisi, pr. Vincenzo Coli, a comentat pentru Radio Vatican: „Această rugăciune este însoţită de post, pentru că Evanghelia spune că anumiţi diavoli nu se pot izgoni, nu pot fi învinşi decât prin rugăciune şi post. Atât rugăciunea cât şi postul trebuie să ne facă să înţelegem că omului trebuie să-i fie foame nu numai de lucrurile care-l pot face fericit sub aspect uman, dar şi de valori reale ce pot da un sens de plinătate existenţei sale”.

– În faţa numeroaselor întrebări privind o situaţie ca cea din Orientul Mijlociu, ce răspunsuri poate da rugăciunea?
– În primul rând, rugăciunea ne pune în faţa Domnului aşa cum suntem în realitatea noastră profundă: făpturi, prin urmare, limitate şi păcătoase. Dar aceasta este o pârghie formidabilă ce face să ne angajăm toţi în ciuda limitelor şi greşelilor noastre. În orice clipă se poate relua drumul vieţii, deoarece ultimul cuvânt, dar şi primul, pentru credincios, este Duhul Sfânt. Faptul că dialogăm cu Domnul cred că trebuie să ne pună în faţa omului concret, în carne şi oase, a problemelor sale, precum şi în faţa popoarelor şi naţiunilor, cu mult realism, pentru a înţelege că în viaţă, dreptatea angajează la a regăsi rădăcinile fiinţei noastre, la a se gândi şi la alţii, la cei pe care îi avem alături în viaţa cotidiană.

– Trăiţi la Assisi lângă mormântul Sfântului Francisc, Sfântul păcii. Ce sugestii ne puteţi da?
– Aş vrea să spun, înaintea de toate mie însumi şi apoi confraţilor mei, dar şi milioanelor de bărbaţi, de femei, de tineri, să păstreze câteva minute de tăcere interioară pentru a se regăsi în adâncul propriei fiinţe care, în mod cert, ne face să aspirăm la pace şi la toate celelalte bunuri. Pacea este compendiul tuturor bunurilor pe care le putem imagina. E necesar a-şi crea un spaţiu de tăcere, un moment pentru noi înşine, pentru a ne înţelege demnitatea, măreţia dincolo de orice limită şi slăbiciune. În acest spaţiu de tăcere, să cerem Domnului forţa de a fi coerenţi în viaţă, pentru a da şi mărturia că a fi oameni înseamnă a fi tari, a fi deschişi, a fi capabili de libertate, de o libertate responsabilă.